Vinul Moldovei – Simbol al mândriei naționale

Moldova este printre primele țări din lume cu cel mai mare patrimoniu istoric vinicol. Conform ultimelor descoperiri arheologice, istoria vinificației din Moldova numără peste 7.000 de ani, începând cu civilizația neolitică Cucuteni-Tripoli. Vinul Moldovei este creat de multe generații de vinificatori, în cele mai mari galerii subterane din lume și este apreciat de consumatori, atât din vest cât și din est.

De-a lungul istoriei sale, vinul și strugurii au fost strâns împletiți în cultura, miturile, folclorul și legendele țării fiind parte indispensabilă a tradițiilor, obiceiurilor și gastronomiei locale.

În Republica Moldova există indicații geografice protejate, care acoperă cele patru zone viticole: „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Codru” și „Divin”.

Cu cele peste 128 mii de hectare de plantații viticole, Moldova ocupă întâietatea mondială la densitatea acestora în total terenuri agricole, iar fiecare sticlă de vin moldovenesc cumpărată generează direct sau indirect venituri pentru fiecare al patrulea om apt de muncă din Moldova, adică pentru peste 200 mii de oameni.

Aproximativ 85% din volumul de vin produs este comercializat în afara țării noastre în 63 de țări ale lumii, plasând vinul printre cele mai importante produse de export ale economiei noastre. În prezent, peste 70% din vinurile îmbuteliate sunt exportate în țările UE, Asia Pacific și America de Nord.

Explorează vinăriile Moldovei

Vezi detalii

Drumul Vinului Moldovei


Drumul Vinului din Moldova include cele mai bune dintre siturile Patrimoniului Vinului din țară. Aceste rute oferă experiențe autentice pentru iubitorii de vin și călătorii care preferă destinații „în afara drumului bătătorit”. Traseele vinicole ale Drumului Vinului îi conduc pe călători la explorarea producătorilor de vin din patru regiuni viticole istorice: Codru, Valul lui Traian, Ștefan Vodă și Divin. Oaspeții vor avea șansa de a întâlni micii vinificatori, crame naționale subterane și vinării emblematice.

Drumul Vinului Moldovei este prima ruta cultural-turistică certificată de Consiliul Europei ca parte a ITER VITIS Les Chemins de La Vigne en Europe

„Iter Vitis – Les Chemins de la Vigne” este rețeaua pan-europeană de rute și experiențe turistice dedicate vinului și își propune să protejeze biodiversitatea vinului, evidențiind unicitatea acestuia într-o lume globalizată. Începând cu anul 2020, Ruta Drumul Vinului Moldovei a devenit parte a rețelei Iter Vitis, oferind experiențe vitivinicole autentice și itinerarii de enoturism care încurajează turiștii să descopere elementele prețioase ale vechii culturi europene a vinului, dar și revigorarea vibrantă a tradițiilor vitivinicole, susținute de o nouă generație de vinificatori.

Explorează rutele Drumului Vinului

Ghidul Enoturistic al Moldovei

Oficiul Național al Viei și Vinului este organizația care supraveghează și monitorizează activ dezvoltarea domeniului vinicol în Moldova, inclusiv contribuie la activitățile care încurajează turismul vinicol.

Organizația a lansat Ghidul de Enoturism al Republicii Moldova, în care sunt incluse informații valoroase despre regiunile vitivinicole ale țării, soiurile de struguri culese, sunt descrise în detalii numeroase vinării, atât fabrici și branduri renumite cât și micro vinării.

De asemenea Ghidul de Enoturism include prezentarea principalelor destinații turistice din Moldova, cu descrierea zonelor de interes deosebit precum Orheiul Vechi, recomandarea pensiunilor, descrierea mănăstirilor de renume și menționarea locațiilor sălilor de degustații din capitală.

Ghidul include și informații generale de interes pentru călători: transport, telefoane de contact, fusul orar, despre valută și costuri orientative ale produselor și serviciilor.

Descarcă Ghidul Enoturistic al Moldovei


Este una dintre cele mai apropiate destinații culinare de Chișinău, care trebuie “vizitată neapărat”. Asta dacă vreți să combinați o evadare din oraș cu bucătăria tradițională deosebit de bună. Aici se servește salată de vânătă coaptă pe grătar, tocană de ardei copți, fasoliță și nemaipomenitele plăcinte - cu cartofi, varză și brânză. Tot aici puteți gusta adevărata zeamă de...

Este una dintre cele mai apropiate destinații culinare de Chișinău, care trebuie “vizitată neapărat”. Asta dacă vreți să combinați o evadare din oraș cu bucătăria tradițională deosebit de bună. Aici se servește salată de vânătă coaptă pe grătar, tocană de ardei copți, fasoliță și nemaipomenitele plăcinte – cu cartofi, varză și brânză. Tot aici puteți gusta adevărata zeamă de găină, cu tăieței de casă, fără cartofi, cu leuștean, smântână și înăcrită cu borș de casă. Toate aceste delicii, stropite cu un Sol Negru Merlot, Cabernet Sauvignon sau Rosé, ar fi motivul pentru care merită să veniți aici într-o după-amiază de vineri și să nu mai plecați până duminică seara. Mai ales că aveți unde rămâne, într-o căsuță tradițională șii ecologică, aflată chiar pe teritoriul vinăriei. Iar la desert nu uitați să cereți un Ice Wine și o plăcintă cu mere sau vișine. Vă veți linge pe degete.


Acest castel este moștenirea incredibilă lăsată Moldovei de către Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei, un mare împătimit de vinuri. Restaurat după mai bine de un secol, Castelul reprezintă acum cea mai rafinată destinație a Moldovei, cu o vinărie care și-a păstrat istoria și tradițiile intacte. Aici puteți face un tur prin Castel, lua prânzul sau cina la restau...

Acest castel este moștenirea incredibilă lăsată Moldovei de către Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei, un mare împătimit de vinuri. Restaurat după mai bine de un secol, Castelul reprezintă acum cea mai rafinată destinație a Moldovei, cu o vinărie care și-a păstrat istoria și tradițiile intacte. Aici puteți face un tur prin Castel, lua prânzul sau cina la restaurantul Bufnița Albă sau rămâne pe noapte la hotelul vinăriei.

Castelul Mimi, din satul Bulboaca, este acel “prea frumos pentru a fi adevărat” al Moldovei. Destinația este atractivă nu doar prin legenda lui Constantin Mimi, dar și prin zestrea valoroasă lăsată Moldovei. Felul în care arată acest loc, după ce a suferit o “intervenție chirurgicală” modernă, dar de bun gust, chiar face din el o destinație obligatorie spre a fi vizitată. Inclusiv datorită restaurantului “Bufnița Albă”, al cărui meniu bucură prin conceptul său retro-modern. Rețetele tradiționale de altădată au fost modernizate, păstrând suflul meselor de la bunici, combinat cu un aer modern de aranjare în farfurie și arome noi. Felul în care bucatele sunt servite bucură mult ochiul, obișnuit cu trei etaje de farfurii pe mesele tradiționale ale moldovenilor. Ingredientele folosite în bucătăria de la “Bufnița Albă” sunt fie cultivate chiar în grădina castelului, fie adunate de prin zonă. Diverse pateuri, mezeluri de casă, creme de brânză, legume proaspete – toate sunt deosebit de gustoase. Meniul restaurantului nu vă va propune sarmale sau plăcinte tradiționale, dar va avea grijă să vă ofere toată paleta de savori ale Moldovei. Inclusiv desertul baba neagră, puhavă și caldă, servită cu cremă de vanilie și cu o nucată de casă. Sunt sigură că toate acestea vă vor rămâne pentru mult timp în memorie.

Recomandăm să nu mergeți la Castel Mimi fără rezervare și urmăriți atent activitatea Castelului, pentru că obișnuiesc tot mai des să organizeze evenimente culturale și culinare frumoase.


Originea numelui Vartely se regăsește în numele Orhei, cuvânt care în maghiară înseamnă “loc al cetății”, (vár + hely sau cetate + loc). Situat la doar 45 de kilometri de Chișinău, Château Vartely are o arhitectură deosebită și prezintă un adevărat deliciu peisagistic, fiind situat pe o colină de unde se deschide o priveliște amețitoare. Vinul aici e mereu rece și-i numai bu...

Originea numelui Vartely se regăsește în numele Orhei, cuvânt care în maghiară înseamnă “loc al cetății”, (vár + hely sau cetate + loc). Situat la doar 45 de kilometri de Chișinău, Château Vartely are o arhitectură deosebită și prezintă un adevărat deliciu peisagistic, fiind situat pe o colină de unde se deschide o priveliște amețitoare. Vinul aici e mereu rece și-i numai bun de servit după o zi de arșiță. Curtea amenajată cu elemente de muzeu al vinului, îmbină perfect arta arhitecturală cu cea a vinului. După un pahar de vin bun și mâncărică gustoasă, ați putea să vreți să rămâneți peste noapte la vinărie. Și bine veți face, pentru că vilele turistice au fost construite conform tradițiilor din Nordul, Centrul și Sudul Moldovei. Vă recomandăm să rămâneți aici măcar pe trei nopți, ca să descoperiți farmecul caselor moldovenești din toate regiunile țării.


Chateau Cojușna este situat în inima Moldovei, la numai 15 km de Chișinău. Dacă ajungeți acolo, atunci numaidecât să vizitați colecțiile lor de vinuri. Peste 175 de mii de sticle sunt păstrate în colecția subterană. Majoritatea dintre ele sunt vinuri de desert — Marsala, un soi care practic nu se mai întâlnește azi în Moldova. Apropo de degust...

Chateau Cojușna este situat în inima Moldovei, la numai 15 km de Chișinău. Dacă ajungeți acolo, atunci numaidecât să vizitați colecțiile lor de vinuri. Peste 175 de mii de sticle sunt păstrate în colecția subterană. Majoritatea dintre ele sunt vinuri de desert — Marsala, un soi care practic nu se mai întâlnește azi în Moldova. Apropo de degustări, acestea au loc într-o sală ruptă parcă din Evul Mediu, creându-le vizitatorilor impresia că au călătorit în timp. Dacă vreți să vă simțiți un adevărat cavaler din epoca medievală și să gustați un vin select, pe care doar regii îl mai beau, atunci veniți imediat la Chateau Cojușna.


Vinăria Cricova este recunoscută în întreaga lume drept o producătoare remarcabilă de vinuri selecte și spumante, care au adus faimă mondială Moldovei. Subteranele de la Cricova sunt recunoscute prin lege drept un obiect al patrimoniului cultural național și sunt una dintre principalele atracții turistice ale țării, vizitate în fiecare an de p...

Vinăria Cricova este recunoscută în întreaga lume drept o producătoare remarcabilă de vinuri selecte și spumante, care au adus faimă mondială Moldovei. Subteranele de la Cricova sunt recunoscute prin lege drept un obiect al patrimoniului cultural național și sunt una dintre principalele atracții turistice ale țării, vizitate în fiecare an de peste 50 000 de turiști străini. Orașul subteran poate fi vizitat în cadrul unui tur ghidat sau al unor evenimente precum Underland Wine Fest, Sparkling Party sau Must Fest.


Istoria Vinăriei Gogu a început în urmă cu patru generații. Fondatorul întreprinderii, Ilie Gogu, a făcut ca visele strămoșilor săi să devină realitate. Ca vinificator care înțelege știința și tehnologia procesului de vinificație, Ilie și-a înregistrat oficial marca „Vinăria Gogu” în 2014. Podgoriile Gogu se află în raiul vinificației moldovenești, zona de Sud-Est a regiunii...

Istoria Vinăriei Gogu a început în urmă cu patru generații. Fondatorul întreprinderii, Ilie Gogu, a făcut ca visele strămoșilor săi să devină realitate. Ca vinificator care înțelege știința și tehnologia procesului de vinificație, Ilie și-a înregistrat oficial marca „Vinăria Gogu” în 2014. Podgoriile Gogu se află în raiul vinificației moldovenești, zona de Sud-Est a regiunii Ștefan Vodă. În timp ce își extinde viile anual, compania este fidelă producției sale de vinuri de elită, în cantități mici,care se remarcă prin caracterul lor de înaltă calitate și exclusivitate.


Ce au în comun IT-ul, designul și vinificația? La această întrebare vă poate răspunde familia Lupașcu, unde Geo, un profesionist în domeniul IT, și soția sa Victoria, creatoarea unui brand de haine pentru femei, au reușit prin multă muncă și entuziasm să lanseze în 2017 o cramă chiar în gospodăria lor din satul Cojușna. Deși sânt încă m...

Ce au în comun IT-ul, designul și vinificația? La această întrebare vă poate răspunde familia Lupașcu, unde Geo, un profesionist în domeniul IT, și soția sa Victoria, creatoarea unui brand de haine pentru femei, au reușit prin multă muncă și entuziasm să lanseze în 2017 o cramă chiar în gospodăria lor din satul Cojușna. Deși sânt încă mici, familia de antreprenori a reușit să renoveze beciul străvechi unde pot primi oaspeți anul împrejur. Ba chiar au și un restaurant cu bucate gândite de un bucătar cu renume. Crama Pomușoara Dulcișoară are în spate o istorie de inspirație, dar și multe planuri pentru anii ce vin.


Un loc minunat pentru a rămâne în Moldova și, totodată, a te simți ca și cum a-i evada din ea. Familia Luchianov a creat la Crocmaz o mică oază cu tot ce poate fi mai frumos pe lume: priveliști ce-ți taie răsuflarea, podgorii de viță-de-vie, livadă de piersici, o vinărie mică și cochetă, un restaurant cu bucate savuroase. Iar la toate acestea s-a mai adăugat și un hotel frum...

Un loc minunat pentru a rămâne în Moldova și, totodată, a te simți ca și cum a-i evada din ea. Familia Luchianov a creat la Crocmaz o mică oază cu tot ce poate fi mai frumos pe lume: priveliști ce-ți taie răsuflarea, podgorii de viță-de-vie, livadă de piersici, o vinărie mică și cochetă, un restaurant cu bucate savuroase. Iar la toate acestea s-a mai adăugat și un hotel frumos, o plantație de levănțică, o piscină și niște gazde minunate.

Mâncarea de la Etcetera are un cusur. Mereu ți-e dor de ea. Plăcinta Miresei întruchipează perfecțiunea între gustul untos al aluatului, frăgezimea foitajului făcut cu mâinile mamei Nina (mama celor doi frați Luchianov), umplutura de brânză de vaci sau cartofi cu ceapă și proporția ideală de umplutură versus cantitatea de aluat din plăcintă. Tot la Etcetera puteți cere iepure cu cartofi la oală, pateu de ficat de iepure, diverse bucate din legume crescute în grădina vinăriei. Dacă ajungeți la Etcetera prin luna august, urcați dimineața pe bicicletă și mergeți până la livadă să vă săturați de piersici. Iar dacă veniți la Etcetera prin luna octombrie, aveți toate șansele să participați la tradiționalul Harvest, unde veți fi lăsați să culegeți singuri struguri și chiar să-i striviți cu propriile picioare, potrivit tradiției.


O altfel de Moldova poate fi gustată la Vulcănești, unde locuiesc diverse etnii, cu o cultură a lor, unică. La găgăuzi, gălăgia, voia bună, ospitalitatea și generozitatea sunt puse în capul mesei. Iar vinăria Kara Gani din Vulcănești le are pe toate în meniu, plus un pahar de vin bun. Al nostru e rosé-ul. Și apoi o țuică de struguri. Ce au găgăuzii bun de mâncat? Tot ce pun ...

O altfel de Moldova poate fi gustată la Vulcănești, unde locuiesc diverse etnii, cu o cultură a lor, unică. La găgăuzi, gălăgia, voia bună, ospitalitatea și generozitatea sunt puse în capul mesei. Iar vinăria Kara Gani din Vulcănești le are pe toate în meniu, plus un pahar de vin bun. Al nostru e rosé-ul. Și apoi o țuică de struguri. Ce au găgăuzii bun de mâncat? Tot ce pun ei pe masă e nemaipomenit de gustos. Brânză de oi, gustoasă foc, plăcinte tradiționale – gozlemelele – cu amestec de brânză de vaci și de oi, bulgur cu măruntaie de oaie, shorpa de berbec condimentată, pide – un fel de tartă de brânză de vaci și mangea – un fel de tocană de ardei cu roșii, uneori cu carne de pui.


Vinul te lasă rece și vrei să guști, dar și să iei cu tine acasă o tărie bună din Moldova? Atunci trebuie să traversezi Nistrul și să mergi până la Tiraspol. Aici se află fabrica Kvint, care produce divin, vin și vodcă din anul 1897. În depozitele întreprinderii se păstrează circa 10 milioane de litri de distilate pentru divin, maturate timp de 60 de ani, iar acest diapazon ...

Vinul te lasă rece și vrei să guști, dar și să iei cu tine acasă o tărie bună din Moldova? Atunci trebuie să traversezi Nistrul și să mergi până la Tiraspol. Aici se află fabrica Kvint, care produce divin, vin și vodcă din anul 1897. În depozitele întreprinderii se păstrează circa 10 milioane de litri de distilate pentru divin, maturate timp de 60 de ani, iar acest diapazon larg de vârstă le permite specialiștilor să creeze divinuri noi. Kvint produce anual până la 40 de milioane de sticle de băuturi alcoolice, numărând peste 30 de denumiri de divin cu vârsta de la 3 la 50 de ani. La Kvint veți putea vedea cum se produce divinul, dar și să participați la o degustare.


Galeriile subterane de la Mileștii Mici au fost introduse în Cartea Recordurilor Mondiale Guinness pentru măreția lor. 55 de km ale unei foste mine de piatră sunt folosiți pentru a păstra în ele 2 milioane de sticle de vinuri de la Mileștii Mici, astfel bătând recordurile și la categoria cea mai mare colecție de vinuri din lume. Galeriile Mileștii Mici sunt vizitate de 25 00...

Galeriile subterane de la Mileștii Mici au fost introduse în Cartea Recordurilor Mondiale Guinness pentru măreția lor. 55 de km ale unei foste mine de piatră sunt folosiți pentru a păstra în ele 2 milioane de sticle de vinuri de la Mileștii Mici, astfel bătând recordurile și la categoria cea mai mare colecție de vinuri din lume. Galeriile Mileștii Mici sunt vizitate de 25 000 de turiști în fiecare an.


Situat în apropierea râului Nistru și a Mării Negre, Purcari constituie un ecosistem aparte. Cele două lacuri de pe teritoriul moșiei, unde puteți să vă plimbați cu barca sau să pescuiți, creează o atmosferă relaxantă, iar podgoriile care înconjoară château-ul vă vor încânta ochii. La Château Purcari, marile vinuri se întâlnesc în mod firesc cu marile experiențe gastronomice...

Situat în apropierea râului Nistru și a Mării Negre, Purcari constituie un ecosistem aparte. Cele două lacuri de pe teritoriul moșiei, unde puteți să vă plimbați cu barca sau să pescuiți, creează o atmosferă relaxantă, iar podgoriile care înconjoară château-ul vă vor încânta ochii. La Château Purcari, marile vinuri se întâlnesc în mod firesc cu marile experiențe gastronomice. Bucatele a la carte, acompaniate de minunatele vinuri Purcari, vor fi apreciate și de cei mai gurmanzi oaspeți. Vinuri vintage din 1948, colecția Reginei Elizabeta a II-a a Marii Britanii din 1987, cu etichete în limba engleză, sunt doar câteva dintre comorile beciurilor Purcari. Acolo timpul nu îndrăznește să treacă. Coborând în subterană veți simți urma lăsată de călugării care au construit beciurile în formă de cruce, binecuvântând astfel vinurile.


Dacă vreți pentru câteva ore să vă ascundeți de restul omenirii și să stați în fața unui peisaj dumnezeiesc cu un pahar de vin bun, atunci vă recomandăm să fugiți în creierii Codrilor, la vinăria Poiana. În primul rând trebuie să știți că aici, vița-de-vie se cultivă ca pe timpuri – predominant cu îngrășăminte naturale, de aceea vinurile lor s...

Dacă vreți pentru câteva ore să vă ascundeți de restul omenirii și să stați în fața unui peisaj dumnezeiesc cu un pahar de vin bun, atunci vă recomandăm să fugiți în creierii Codrilor, la vinăria Poiana. În primul rând trebuie să știți că aici, vița-de-vie se cultivă ca pe timpuri – predominant cu îngrășăminte naturale, de aceea vinurile lor sunt atât de des premiate la concursurile internaționale! Până și strugurii sunt culeși manual, cu multă dragoste și grijă.  Vinăria Poiana parcă-i ruptă din filme. Apropo, în podgoriile vinăriei Poiana a fost filmat legendarul film „O șatră urcă la cer”, în regia lui Emil Loteanu. Așa că, dacă vreți să vă simțiți ca-n sânul lui Dumnezeu, atunci trebuie să ajungeți aici. Nu v-am povestit de bucătăria fenomenală pe care o au, dar mai bine vă lăsăm să vă convingeți voi de asta.


Vinăria Hîncești, situată în regiunea viticolă Codru, chiar în inima orașului Hîncești, reprezintă o parte semnificativă a istoriei vinificației Moldovei. Istoria sa datează din secolul XIX, când vinăria Hîncești a fost fondată de Manuc Bey, o personalitate proeminentă și controversată, care și-a petrecut o perioadă din viața sa în oraș. În orașul Hâncești acesta a moștenit ...

Vinăria Hîncești, situată în regiunea viticolă Codru, chiar în inima orașului Hîncești, reprezintă o parte semnificativă a istoriei vinificației Moldovei. Istoria sa datează din secolul XIX, când vinăria Hîncești a fost fondată de Manuc Bey, o personalitate proeminentă și controversată, care și-a petrecut o perioadă din viața sa în oraș. În orașul Hâncești acesta a moștenit și a fondat o fabrică de vin, care ulterior a jucat un rol important în modernizarea industriei viticulturii din toată Moldova.


Pivnițele Brănești sunt amplasate într-o locație pitorească lângă Orheiul Vechi. Acestea dețin al treilea (ca lungime) beci subteran din Moldova, cu o suprafață de 75 ha și cu lungimea galeriilor de peste 70 km, adâncimea maximă fiind de 60 metri. Vinăria are un complex turistic, numit Epoca de Piatra care include: săli pentru degustă...

Pivnițele Brănești sunt amplasate într-o locație pitorească lângă Orheiul Vechi. Acestea dețin al treilea (ca lungime) beci subteran din Moldova, cu o suprafață de 75 ha și cu lungimea galeriilor de peste 70 km, adâncimea maximă fiind de 60 metri.
Vinăria are un complex turistic, numit Epoca de Piatra care include: săli pentru degustări de vinuri, o sală pentru festivități, un hotel, un wine spa și galerii subterane de vinuri.
Decorul restaurantului subteran „Epoca de piatră” transmite o atmosferă rupestră, cu o combinație neordinară de piatră, lemn, fier forjat, blănuri, lumânări și bucate tradiționale.


ATÚ este prima vinărie urbană din Moldova. Amplasată pe traseul spre aeroportul Chișinău, aceasta este destinată iubitorilor de vinuri artizanale, cu gusturi unice, în ediții limitate. Vinăria vă va surprinde prin amplasarea sa neordinară și prin abundența de culoare, datorită muralelor gigantice, apărute în urma găzduirii festivalului Urban Fest. Vinurile ATU sunt produse î...

ATÚ este prima vinărie urbană din Moldova. Amplasată pe traseul spre aeroportul Chișinău, aceasta este destinată iubitorilor de vinuri artizanale, cu gusturi unice, în ediții limitate. Vinăria vă va surprinde prin amplasarea sa neordinară și prin abundența de culoare, datorită muralelor gigantice, apărute în urma găzduirii festivalului Urban Fest. Vinurile ATU sunt produse în loturi foarte mici de 1000-3000 sticle, ceea ce permite vinificatorilor să acorde o atenție deosebită fiecărei picături de vin. Proprietarii Victor și Vlada sunt mereu deschiși să spună povestea ATU-ului și să explice totul despre vinurile ATU. Gama de vinuri ATU este centrată pe soiuri locale, inclusiv Viorica, Fetească Albă, Fetească Neagră și rarul soi roșu Codrinschii.


Situată la 135 km de Chișinău, distileria Barza Albă Divin oferă o experiență minunată pentru turistul entuziast. Vizitatorii pot vedea întregul proces de producție și echipamentele folosite pentru a face divin și pentru a vizita sălile de maturare, pline de butoaie de stejar. De asemenea, oaspeții pot avea o degustare de până la 10 stiluri diferite de divin, precum și un br...

Situată la 135 km de Chișinău, distileria Barza Albă Divin oferă o experiență minunată pentru turistul entuziast. Vizitatorii pot vedea întregul proces de producție și echipamentele folosite pentru a face divin și pentru a vizita sălile de maturare, pline de butoaie de stejar. De asemenea, oaspeții pot avea o degustare de până la 10 stiluri diferite de divin, precum și un brand de cidru de mere. Turiștii pot alege dintre mai multe pachete de degustare; categoriile de divinități includ VS, VSOP, XO, XXO. Distileria Barza Albă Divin este una dintre puținele din țară care a obținut 150 de medalii, dintre care 80 sunt de aur. De asemenea, a câștigat 10 Grand Prix și un premiu Star pentru calitate specială.


Pasiunea vinificatorului Tudor Aghenie, din Sadova, este moștenită de la strămoșii săi, care erau producători de vin de calitate, în cel puțin șase generații. Recent Tudor și-a combinat pasiunea pentru vinificație cu ospitalitatea, pentru a oferi o experiență de casă rurală vizitatorilor săi. Atmosfera rustică a vinăriei este însoțită de case din lemn, de-a lungul marginii p...

Pasiunea vinificatorului Tudor Aghenie, din Sadova, este moștenită de la strămoșii săi, care erau producători de vin de calitate, în cel puțin șase generații. Recent Tudor și-a combinat pasiunea pentru vinificație cu ospitalitatea, pentru a oferi o experiență de casă rurală vizitatorilor săi. Atmosfera rustică a vinăriei este însoțită de case din lemn, de-a lungul marginii pădurii, lângă podgorii. Fiecare casă are covoare tradiționale moldovenești și prosoape, precum și un cuptor pentru pregătirea sarmalelor și a plăcintelor. Crama și casele oferă un refugiu perfect pentru vizitatori.


Se așteaptă deschiderea - confirmați disponibilitatea! Patru generații a familiei Luca și-au dedicat existența producerii unor vinuri de calitate care să prezinte frumos tradițiile de facere a licorii lui Bachus în Moldova. Soarta acestei familii nu a fost deloc ușoară, întrucât în anul 1949 forțele sovietice le-au luat proprietatea cu forța, iar pe membrii ...

Se așteaptă deschiderea – confirmați disponibilitatea! Patru generații a familiei Luca și-au dedicat existența producerii unor vinuri de calitate care să prezinte frumos tradițiile de facere a licorii lui Bachus în Moldova. Soarta acestei familii nu a fost deloc ușoară, întrucât în anul 1949 forțele sovietice le-au luat proprietatea cu forța, iar pe membrii familiei i-au deportat în Siberia. După ani grei de exil, câțiva membri ai familiei au reușit să se întoarcă și să transmită urmașilor secretul de producere a vinurilor marca Luca. Iată de ce, după căderea Uniunii Sovietice, generațiile tinere ale dinastiei Luca au reluat activitatea înaintașilor lansând în 2011 pe piața autohtonă primele vinuri Carpe Diem. În prezent, vinificatorul Ion Luca este cel care îngrijește afacerea și depune dragoste în tot ce face.


Vinăria Mircești este situată în renumita regiune de vinificație Codru. Proprietarul, Arcadie Foșnea, instruit în Germania înainte de a începe cariera de vinificator, și-a urmat visul de a crea propria vinărie în satul său natal Mircești. Vinaria Mircești este singurul angajator din sat, cu 15 angajați cu normă întreagă, care se extinde la 35 în sezonul de producție și inte...

Vinăria Mircești este situată în renumita regiune de vinificație Codru. Proprietarul, Arcadie Foșnea, instruit în Germania înainte de a începe cariera de vinificator, și-a urmat visul de a crea propria vinărie în satul său natal Mircești.
Vinaria Mircești este singurul angajator din sat, cu 15 angajați cu normă întreagă, care se extinde la 35 în sezonul de producție și intenționează să dubleze acest număr în următorii ani prin dezvoltarea facilităților turistice – restaurant cu terasă și hotel cu 8 camere.


Se așteaptă deschiderea - confirmați disponibilitatea! Proiectul de suflet al tânărului antreprenor Andrei Pripa, care a început prin a cumpăra aproape 20 de hectare de viță-de-vie în satul Purcari, a continuat prin procurarea și restaurarea unui vechi conac și beci care au fost deținute de coloniști elvețieni și francezi în sec. XIX și de unde, conform lege...

Se așteaptă deschiderea – confirmați disponibilitatea! Proiectul de suflet al tânărului antreprenor Andrei Pripa, care a început prin a cumpăra aproape 20 de hectare de viță-de-vie în satul Purcari, a continuat prin procurarea și restaurarea unui vechi conac și beci care au fost deținute de coloniști elvețieni și francezi în sec. XIX și de unde, conform legendelor locului, a început producția de vinuri Purcari.


Fautor Winery este cea mai medaliată vinărie din Moldova, la nivel internațional. Este o companie de familie ce și-a propus să creeze vinuri care inspiră consumatorul să privească vinul prin prisma artei, dăruiește emoții și încurajează un stil de viață frumos. În anii 2017 și 2018, Fautor Winery a fost desemnată ”Cea mai medaliată companie vi...

Fautor Winery este cea mai medaliată vinărie din Moldova, la nivel internațional. Este o companie de familie ce și-a propus să creeze vinuri care inspiră consumatorul să privească vinul prin prisma artei, dăruiește emoții și încurajează un stil de viață frumos. În anii 2017 și 2018, Fautor Winery a fost desemnată ”Cea mai medaliată companie vinicolă din Republica Moldova”, obținând cel mai mare număr de medalii la concursuri internaționale. Vinurile de la Fautor Winery au fost înalt apreciate de către Robert Parker Wine Advocate în Statele Unite ale Americii: Fautor Fumé Blanc a obținut 90 puncte, iar cupajul celebru Negre – 88. În acest sens compania a reușit să deschidă o nouă pagină în istoria vinurilor din Republica Moldova. Aici trebuie neapărat să gustați un Fumé Blanc și Negre.


În anul 1999, familia Dulgher a achiziționat fabrica de vinuri "Ţiganca" din satul Plopi. Deşi era într-o stare dezastruoasă, vinăria era dotată cu cel mai important element pentru a produce un vin de calitate – beciuri subterane cu temperaturi constante atât vara cât şi iarna, care asigurau o maturare decentă a vinului. Petru și Svetlana Dulgher, proprietarii vinăriei, au ș...

În anul 1999, familia Dulgher a achiziționat fabrica de vinuri „Ţiganca” din satul Plopi. Deşi era într-o stare dezastruoasă, vinăria era dotată cu cel mai important element pentru a produce un vin de calitate – beciuri subterane cu temperaturi constante atât vara cât şi iarna, care asigurau o maturare decentă a vinului. Petru și Svetlana Dulgher, proprietarii vinăriei, au știut întotdeauna că în vinificație totul porneşte de la viţa de vie, iar tehnologiile nu fac decât să păstreze mai bine ceea ce a creat natura. Iată de ce au refuzat să cumpere fermentatoare şi au optat pentru căzi de lemn, ca strugurii să respire, să pătrundă aer în ei. Încercați alb Autograf, un roșu Lupi și neapărat un Saperavi.


Leuntea-Vin este o afacere de familie, în care sunt implicate 2 generații ale familiei Cissa. Vinăria deține un conac, beciuri din secolul 19 și aproape 18 ha de viță-de-vie. Vinurile Leuntea-Vin sunt păstrate în cele mai vechi beciuri din Moldova și din Balcani. Beciurile vinăriei datează din anul 1817, vârsta lor fiind mult mai mare, deoarece aceste tuneluri au fost const...

Leuntea-Vin este o afacere de familie, în care sunt implicate 2 generații ale familiei Cissa. Vinăria deține un conac, beciuri din secolul 19 și aproape 18 ha de viță-de-vie.
Vinurile Leuntea-Vin sunt păstrate în cele mai vechi beciuri din Moldova și din Balcani. Beciurile vinăriei datează din anul 1817, vârsta lor fiind mult mai mare, deoarece aceste tuneluri au fost construite de turci în secolul al XVI-lea. De-a lungul istoriei, subsolurile au fost vizitate de figuri importante precum guvernatorul general al Novorossiei și Basarabiei, Mihail Voronțov, comandantul și statul militar rus, istoricul militar Ivan Liprandi, marele poet rus Alexandru Pușkin și alte personalități marcante. Vinurile au fost livrate la curtea imperială rusă, începând cu țarul Alexandru I. Beciurile au fost perfect păstrate până în prezent și sunt folosite din nou pentru maturarea și păstrarea vinului.


Este una dintre cele mai apropiate de Chișinău vinării, de aceea dacă nu dispuneți de prea mult timp, trageți o fugă până aici. Vinurile lui Mihai Sava sunt create în podgoriile din satul Costești și poartă numele și semnătura acestui vinificator pasionat. Cu câțiva ani în urmă, Mihai Sava și-a transformat casa într-o mică vinărie și astăzi zeci de turiști îl vizitează pentr...

Este una dintre cele mai apropiate de Chișinău vinării, de aceea dacă nu dispuneți de prea mult timp, trageți o fugă până aici. Vinurile lui Mihai Sava sunt create în podgoriile din satul Costești și poartă numele și semnătura acestui vinificator pasionat. Cu câțiva ani în urmă, Mihai Sava și-a transformat casa într-o mică vinărie și astăzi zeci de turiști îl vizitează pentru a trăi o experiență autentică. Cei care aleg să viziteze această ascunzătoare pot admira frumusețea uimitoare a podgoriilor, făcând o plimbare pe potecile șerpuitoare din apropiere. După ce se bucură de peisajele care îți taie respirația, musafirii sunt invitați în pivniță, pentru a gusta Vinurile lui Sava. Mândria vinificatorului este Bianca, un vin fabricat din struguri cu același nume și singura versiune îmbuteliată în toată țara.


Novak este un nume relativ nou pe piața vinului din Moldova. Entuziasmul fiului mai mare, Andrei, al familiei găgăuze Novac inspirat de abordarea cramelor din „Lumea Nouă”, în doar câțiva ani, a reușit să realizeze cel mai ambițios proiect de renovare tehnologică a vinăriei din ultima vreme. Din start a dominat o viziune nouă și modernă, motivând proprietarii să redescopere ...

Novak este un nume relativ nou pe piața vinului din Moldova. Entuziasmul fiului mai mare, Andrei, al familiei găgăuze Novac inspirat de abordarea cramelor din „Lumea Nouă”, în doar câțiva ani, a reușit să realizeze cel mai ambițios proiect de renovare tehnologică a vinăriei din ultima vreme. Din start a dominat o viziune nouă și modernă, motivând proprietarii să redescopere potențialul soiurilor de struguri autohtoni, cum ar fi Alb de Onițcani, cultivat și procesat în prezent de Novak Winery.


În anul 1929 un întreprinzător german, pe nume Muller, a pus bazele a ceea ce este astăzi Vinăria Bardar, construind o mică distilerie în comuna Bardar. Astăzi Bardar se află în top 3 producători de divin din Moldova, producând distilate de vin, învechite 3 ani, 5 ani, 7 ani, 10 ani, 15 ani, și 20 ani. Sloganul companiei este "doar struguri, stejar și răbdare". Acestea sunt ...

În anul 1929 un întreprinzător german, pe nume Muller, a pus bazele a ceea ce este astăzi Vinăria Bardar, construind o mică distilerie în comuna Bardar. Astăzi Bardar se află în top 3 producători de divin din Moldova, producând distilate de vin, învechite 3 ani, 5 ani, 7 ani, 10 ani, 15 ani, și 20 ani. Sloganul companiei este „doar struguri, stejar și răbdare”. Acestea sunt ingredientele necesare pentru fabricarea unui distilat de vin exclusivist și autentic. Recomandăm să rezervați din timp o degustare de divinuri, iar la plecare puteți procura distilatul preferat din magazinul vinăriei.


Fiind printre pionierii industriei vinicole din Moldova, Vinăria Sălcuța continuă să fie o cramă exemplu, cu practici durabile. Proprietarul vinăriei, Eugen Pîslaru, un om cu pasiune pentru viticultură pe tot parcursul vieţii, este omul care supraveghează la Sălcuţa întregul ciclu de producţie, de la podgorii proprii până la a folosi utilaje şi instalaţii proprii. Pasiunea p...

Fiind printre pionierii industriei vinicole din Moldova, Vinăria Sălcuța continuă să fie o cramă exemplu, cu practici durabile. Proprietarul vinăriei, Eugen Pîslaru, un om cu pasiune pentru viticultură pe tot parcursul vieţii, este omul care supraveghează la Sălcuţa întregul ciclu de producţie, de la podgorii proprii până la a folosi utilaje şi instalaţii proprii. Pasiunea pentru vinificație a fost transmisă și celui mai mare fiu, Sergiu Pîslaru.


Fondată în 1997, această vinărie gestionează o plantație tânără de aproximativ 2 ha. Participantă activă a concursurilor naționale „Polobocul de Aur” și a inițiativei „Produse de Hâncesti”, vinăria Tronciu este una dintre cele mai mici vinării din Republica Moldova. Fondată în anul 1997, Tronciu Winery a ...

Fondată în 1997, această vinărie gestionează o plantație tânără de aproximativ 2 ha. Participantă activă a concursurilor naționale „Polobocul de Aur” și a inițiativei „Produse de Hâncesti”, vinăria Tronciu este una dintre cele mai mici vinării din Republica Moldova. Fondată în anul 1997, Tronciu Winery a reușit să aducă pe piață vinuri autentice și sufletiste, realizate în volume limitate pentru familie, dar și pentru cei ce știu să aprecieze un vin creat din pasiunea și dedicația unui om modest și onest. Familia Tronciu îi așteaptă cu drag pe vizitatori cu multe istorii și vin, iar Galina, gospodina casei, coace cea mai bună pâine în cuptorul construit în curte.


Vinăria este situată pe terasele însorite ale râului Nistru, un loc populat încă din cele mai vechi timpuri de geto-daci, un loc unde, sub domnia lui Ștefan cel Mare, a fost construită o cetate care a găzduit scene din legenda „berzelor salvatoare". Misiunea Vinăriei este de a crea vinuri care să câștige inimile consumatorilor după gust, calitate și naturalețe. În curând, vi...

Vinăria este situată pe terasele însorite ale râului Nistru, un loc populat încă din cele mai vechi timpuri de geto-daci, un loc unde, sub domnia lui Ștefan cel Mare, a fost construită o cetate care a găzduit scene din legenda „berzelor salvatoare”. Misiunea Vinăriei este de a crea vinuri care să câștige inimile consumatorilor după gust, calitate și naturalețe. În curând, vinăria își va deschide complexul turistic, amplasat pe drumul către Cetatea Soroca. Aceasta va include un beci, construit prin metode tradiționale, vechi de secole, de cei mai iscusiți pietrari din Moldova și România, un restaurant cu bucate tradiționale specifice zonei și mai multe camere într-o pensiune confortabilă.


Vinăria din Vale este o fabrică de vinuri care activează de mai bine de 20 de ani. Toți membrii familiei sunt parte activă a procesului de producere a vinului, avându-l în frunte pe Vladimir Davidescu. Mai mult de 500 de oameni participă anual la culegerea strugurilor în una dintre cele mai pitorești regiuni din Sudul Moldovei. Vinăria din Vale își primește vizitatorii cu de...

Vinăria din Vale este o fabrică de vinuri care activează de mai bine de 20 de ani. Toți membrii familiei sunt parte activă a procesului de producere a vinului, avându-l în frunte pe Vladimir Davidescu. Mai mult de 500 de oameni participă anual la culegerea strugurilor în una dintre cele mai pitorești regiuni din Sudul Moldovei. Vinăria din Vale își primește vizitatorii cu degustări de vinuri si excursii nu numai la vinărie dar și în Rezervația Naturală Prutul de Jos (care este parte a patrimoniului UNESCO).


Vinia Traian a fost înființată în 1975 și este situată în sudul Moldovei, în satul Gavanoasa, aproape de granițele cu România și Ucraina. Vinăria se află aproape de podgoriile sale, plantate în versantul Câmpiei Bugeacului și de-a lungul Valului lui Traian, leagănul vinificației nobile din regiune, bazat pe tradiții multiseculare îndelungate. Alături de o degustare de vinuri...

Vinia Traian a fost înființată în 1975 și este situată în sudul Moldovei, în satul Gavanoasa, aproape de granițele cu România și Ucraina. Vinăria se află aproape de podgoriile sale, plantate în versantul Câmpiei Bugeacului și de-a lungul Valului lui Traian, leagănul vinificației nobile din regiune, bazat pe tradiții multiseculare îndelungate. Alături de o degustare de vinuri, vizitatorii sunt invitați să încerce brânzeturile locale și mâncărurile tradiționale tipice din regiunea găgăuză, precum kavarma și sarmalele. La ocazii speciale, vizitatorii pot face excursii la monumentele istorice din apropiere.


Vinuri de Comrat este una din cele mai vechi crame din Sud-Estul Moldovei, fiind fondată în 1897. Vizitatorii cramei pot beneficia de numeroase experiențe oenoturistice, de la excursii în halele moderne de producție și beciurile seculare, degustări de vinuri, elaborarea propriilor cupaje, pînă la excepționalul mariaj al vinurilor cu bucate din faimoasa bucătărie găgăuză, car...

Vinuri de Comrat este una din cele mai vechi crame din Sud-Estul Moldovei, fiind fondată în 1897. Vizitatorii cramei pot beneficia de numeroase experiențe oenoturistice, de la excursii în halele moderne de producție și beciurile seculare, degustări de vinuri, elaborarea propriilor cupaje, pînă la excepționalul mariaj al vinurilor cu bucate din faimoasa bucătărie găgăuză, care, de altfel unește în sine cultura gastronomică bulgară, turcească și cea moldovenească.
Vinuri de Comrat pune la dispoziția vizitatorilor vinuri rare, cum ar fi Roșu de Comrat 1996 sau Auriu, un vin alb dulce, din roada anului 1994.


Înființată recent, crama „Corbu” este o extindere a complexului turistic existent și al pensiunii „Eco Village Valeni”. Pe lângă producerea vinurilor de suflet această cramă și-a asumat misiunea de promovare a patrimoniului natural și cultural al Moldovei de Sud care include și regiunile protejate de UNESCO – Lunca Prutului de Jos și Lacul Beleu. Este locul perfect pentru iu...

Înființată recent, crama „Corbu” este o extindere a complexului turistic existent și al pensiunii „Eco Village Valeni”. Pe lângă producerea vinurilor de suflet această cramă și-a asumat misiunea de promovare a patrimoniului natural și cultural al Moldovei de Sud care include și regiunile protejate de UNESCO – Lunca Prutului de Jos și Lacul Beleu. Este locul perfect pentru iubitorii de vinuri bune, dar totodată pentru cei pasionați de natură și cei care doresc să afle despre tradițiile și moștenirea Moldovei.


Vinăria “Vornic” s-a născut dintr-un dor de plai, datina strămoșească și dintr-un destin familiar vornicenean în anul 2016, odata cu înființarea gospodăriei țărănesti “Miron Vladimir Gheorghe”. La baza piramidei stau cei 36 de ani dedicați vinificației de către Vladimir Miron inima și creerul acestui proiect. Iar Grigorii Miron, agronom de specialitate și frate bun,este perm...

Vinăria “Vornic” s-a născut dintr-un dor de plai, datina strămoșească și dintr-un destin familiar vornicenean în anul 2016, odata cu înființarea gospodăriei țărănesti “Miron Vladimir Gheorghe”. La baza piramidei stau cei 36 de ani dedicați vinificației de către Vladimir Miron inima și creerul acestui proiect. Iar Grigorii Miron, agronom de specialitate și frate bun,este permanent alături. Activitatea economic-financiară este dirijată de soția Natalia, licențiată în finanțe si contabilitate.


La sudul Republicii Moldova, în stepa Bugeacului, de-a lungul râului Lunguța, printre dealurile pitorești și scunde, se află satul Tomai, regiunea Ceadîr-Lunga, Găgăuzia. Timp de douăzeci de ani, geografia exportului de produse vitivinicole ale "TOMAI-VINEX" a acoperit piețele a peste 20 de țări ale lumii, din China, Europa, Africa și America.

La sudul Republicii Moldova, în stepa Bugeacului, de-a lungul râului Lunguța, printre dealurile pitorești și scunde, se află satul Tomai, regiunea Ceadîr-Lunga, Găgăuzia. Timp de douăzeci de ani, geografia exportului de produse vitivinicole ale „TOMAI-VINEX” a acoperit piețele a peste 20 de țări ale lumii, din China, Europa, Africa și America.


Carlevana Winery este situată în inima Moldovei, satul Merenii Noi, la 25 km de la Chișinău. Așezarea geografică protejează podgoriile de înghețurile de iarnă și de seceta de vară. Compania este un întreg complex de vinificație. Întregul proces, se începe cu grija viței de vie și se termină cu umplerea sticlelor cu vin. Pregătirea pentru vânzare este controlată de experții c...

Carlevana Winery este situată în inima Moldovei, satul Merenii Noi, la 25 km de la Chișinău. Așezarea geografică protejează podgoriile de înghețurile de iarnă și de seceta de vară. Compania este un întreg complex de vinificație. Întregul proces, se începe cu grija viței de vie și se termină cu umplerea sticlelor cu vin. Pregătirea pentru vânzare este controlată de experții companiei  Carlevana Winery. Suprafața totală a podgoriilor companiei este mai mare de 151 de hectare. Cele mai multe dintre ele sunt Riesling, Sauvignon și Rara Neagră. Este de remarcat, de asemenea, că societatea este una dintre puținele din Moldova care cultivă soiurile Sauvignon Gris și Pinot Gris. În prezent, compania are cea mai mare suprafață de podgorii de soiuri Riesling și Rara Neagră.Carlevana

Winery este una din cele mai de perspectivă companii din ramura vinicolă a Republicii Moldova, care se bucură de o dezvoltare dinamică, având ca scop principal producerea vinurilor de calitate superioară, ce ar duce faima Republicii peste hotarele ei!

 


În anul 2005 fondatorul vinăriei Dumitraş Winery, Anatolie Dumitraş importă din Italia primii butași de viță de vie. În același an a plantat Merlot, Chardonnay, Pinot Grigio. Istoria noastră începe în satul Vadul-leca raionul Telenești amplasat pe malul drept al rîului Răut, pe o pantă sudică cu expunere sud-vestică făcând parte din Dealul Țiglăului. În nemijlocită apro...
În anul 2005 fondatorul vinăriei Dumitraş Winery, Anatolie Dumitraş importă din Italia primii butași de viță de vie. În același an a plantat Merlot, Chardonnay, Pinot Grigio. Istoria noastră începe în satul Vadul-leca raionul Telenești amplasat pe malul drept al rîului Răut, pe o pantă sudică cu expunere sud-vestică făcând parte din Dealul Țiglăului. În nemijlocită apropiere se afla pădurea satului de unde vin adieri ușoare de salcâm, tei, flori si ierburi de pădure. Iar uitându-te în vale vezi o panoramă inedită al satului scufundată în verdeață.

Terasele Hagimus reprezintă o vinărie de familie, din satul Hagimus, Căușeni. Terenurile proprii cu viță de vie sunt întinse pe o colină, de pe care poți admira frumoasa luncă a Nistrului dar și orașul Tighina.

Terasele Hagimus reprezintă o vinărie de familie, din satul Hagimus, Căușeni. Terenurile proprii cu viță de vie sunt întinse pe o colină, de pe care poți admira frumoasa luncă a Nistrului dar și orașul Tighina.


Rafinitatea și aroma celor mai delicioși struguri, regăsite în cel mai delicat vin, doar la noi.
Încearcă Crama Tataru și viața va prinde culoare!
Rafinitatea și aroma celor mai delicioși struguri, regăsite în cel mai delicat vin, doar la noi.
Încearcă Crama Tataru și viața va prinde culoare!

Vinăria Agrici a fost fondată în 1958.De peste 60 de ani produce vinuri din struguri recoltați manual și crescuți în podgorii situate în satul "Mileștii Mici". În prezent, vinăria este o unitate dinamică care funcționează în conformitate cu cele mai noi tehnici de vinificație. Acordarea de prioritate calității este un principiu aplicat de familia Agrici în gestionarea în...

Vinăria Agrici a fost fondată în 1958.

De peste 60 de ani produce vinuri din struguri recoltați manual și crescuți în podgorii situate în satul „Mileștii Mici”. În prezent, vinăria este o unitate dinamică care funcționează în conformitate cu cele mai noi tehnici de vinificație. Acordarea de prioritate calității este un principiu aplicat de familia Agrici în gestionarea întregului său proces de producție, de la cultivarea strugurilor până la comercializarea  spre consumatorul final a vinurilor cu Indicație Geografică Protejată Codru, atât pe piața internă, cât și pe cea internațională.


Podgoria Vin este o companie viticolă din sudul Republicii Moldova, care s-a încumetat să descopere și să promoveze această artă. Prioritatea de bază a companiei este producerea de vinuri de înaltă calitate, iar terroir-ul, arhitectura viței de vie și dragostea pentru vinuri constituie pilonii principali ai acestui proces. Vinăria deține peste 400 ha de viță de vie, în regiu...

Podgoria Vin este o companie viticolă din sudul Republicii Moldova, care s-a încumetat să descopere și să promoveze această artă. Prioritatea de bază a companiei este producerea de vinuri de înaltă calitate, iar terroir-ul, arhitectura viței de vie și dragostea pentru vinuri constituie pilonii principali ai acestui proces. Vinăria deține peste 400 ha de viță de vie, în regiunea de sud a Republicii Moldova, în IGP Valul lui Traian.

vinotecile
din chișinău

Iată câteva locații unde poți savura din plin o varietate largă de vinuri de la producătorii autohtoni chiar în inima orașului Chișinău

moldovatravel

Invino vă propune o colecție de peste 200 vinuri alese cu grijă din vinăriile de tip boutique și mai puțin cunoscute din Moldova. Veți găsi aici peste 10 000 de sticle de vinuri de colecție depozitate la păstrare. Vinoteca vă oferă peste 20 de vinuri la pahar, precum și degustări distractive și didactice găzduite de somelierul magazinului de vinuri Invino.

Sala de Degustare WINE.MD este amplasată în una din cele mai vechi clădiri din Chișinău. Designul interior al sălii de degustare păstrează elementele care readuc în memorie istoria fascinantă a edificiului. Aveți de ales dintr-o selecție de peste 600 de vinuri, inclusiv o gamă largă de vinuri la pahar, toate însoțite de masa delicioasă.

Wine Gogh este un restaurant specializat în preparatele din carne. Personalul calificat al localului vă va ajuta să asociați bucatele cu vinul perfect selectat din lista extinsă de vinuri a restaurantului Wine Gogh. De asemenea, restaurantul se mândrește cu propria marcă de vin – întitulată eponim WineGogh.

Carpe Diem este o vinotecă și bar de vinuri de tip boutique, care oferă o selecție excepțională de vinuri distinse din Moldova, dar și din întreaga lume. Vinoteca Carpe Diem vă oferă peste 160 de vinuri din regiunile vitivinicole tradiționale, cât și emergente, iar barul de vinuri vă propune peste 15 vinuri locale la pahar.

Amplasat în incinta Hotelului Radisson Blu, este locul perfect pentru degustarea vinurilor locale și internaționale, fiind în același timp la o aruncătură de băț de principalele atracții turistice din Chișinău.

Di&Vino Wine and Spirits Shop (magazin de vinuri și băuturi spirtoase) este specializat în vinuri moldovenești și divin – brandy-ul nostru național. Vinoteca este cunoscută pentru atmosfera sa relaxată și varietatea de produse locale la prețuri accesibile. Viziunea de aici este de a promova brandurile locale și de a ajuta consumatorul să ia decizii informate.

La Purcari Wine Bar veți găsi întreaga gamă de vinuri Purcari, dar și o selecție bogată de alte vinuri moldovenești de calitate superioară, toate servite în asociere cu delicii locale și internaționale. Bloggerul de vin din Moldova, Andrei Cibotaru, este fața acestui bar de vinuri și gazda degustărilor tematice desfășurate cu regularitate.

Plincuvin Wine Boutique este o combinație între un wine bar de cartier, unde vei lega rapid noi prietenii, și un magazin de vinuri unde poți achiziționa sticle din vinurile tale preferate. Aici sunt promovați atât mici producători independenți, cât și vinăriile mai mari. Dacă nu știi ce tip de vin  să încerci, nu ezita să ceri recomandări, deoarece mai mulți membri ai personalului sunt și somelieri și se bucură să împărtășească cunoștințele lor despre Vinul Moldovei și soiurile autohtone de struguri.

Asortarea vinurilor moldovenești
cu bucatele tradiționale

Sarmale

Dacă sunteți vegetarian și preferați sarmalele fără carne – vă recomandăm să le asociați cu vinuri albe și rose cum ar fi Chardonnay, Riesling sau Cabernet Sauvignon Rose. Iar pe cei care sunt îndrăgostiți de sarmalele cu carne – îi sfătuim prietenește să le combine cu un vin roșu sec, tânăr.

moldovatravel

Plăcinte

Încercați vinurile albe seci produse din soiurile locale Feteasca Albă și Viorica, pentru a completa gustul de neuitat al plăcintelor cu brânză de vaci. Plăcintele cu umplutură de dovleac sau vișină vor face mariaj frumos cu vinurile dulci, de exemplu - Ice Wine-urile noastre, care sunt produse din struguri înghețați pe podgorii.

moldovatravel

Mămăligă

În zilele de sărbătoare mămăliga este asociată cu friptură de porc, iar unde este carne – vinul roșu sec matur e lege! Noi vă recomandăm să completați acest triunghi cu vinuri din soiurile Feteasca Neagră, Cabernet Sauvignon sau Merlot.

moldovatravel

Zeamă

Aromată și delicioasă, zeama moldovenilor se combină frumos cu grappa, care este un produs din distilat de vin.

moldovatravel