Amatorii descoperirilor oeno-culinare, etno-culturale și naturale, mergeți în sudul Moldovei! Aici veți găsi o multitudine de destinații interesante de explorat. Și nu uitați costumul de baie să-l puneți în rucsac.
Sudul Moldovei
Vreți să aflați cum e la gust o gozleme, shurpa sau un miel la rotisor cu un pahar bun de vin? Mergeți în Gagauzia! Descoperiți costumele, tradițiile extraordinare și gastronomia acestei etnii, cu o populație de peste 135 mii locuitori. Vizitați mica vinărie de familie Kara Gani din Vulcănești, precum și pensiunea Sofrasi din satul Congaz.
Mergeți în Slobozia Mare, din raionul Cahul, unde lacul Beleu vă va fascina cu diversitatea de păsări și nuferi. Poate aveți noroc și prindeți pelicanii care vin aici să petreacă vara. În satul Văleni din Cahul vă puteți opri la Muzeul Pâinii, unde veți cunoaște istoria pâinii festive din Moldova și veți gusta o plachie din pește proaspăt prins.
Iar dacă obosiți și căutați un pahar de vin bun cu o mâncare delicată, iar apoi un loc de dormit confortabil, mergeți în satul Crocmaz, la Vinăria Etcetera.
Explorează locațiile din sudul Moldovei
Gagăuzia
Vezi pe hartăNumită și cea mai colorată parte a Moldovei, Găgăuzia o să vă uimească prin energia, tradițiile și oamenii ei. Chiar dacă geografic se află în Moldova, aceasta este o mică insulă cultural diferită de restul țării. Unul dintre cele mai interesante lucruri despre găgăuzi este faptul că aceștia sunt un popor apropiat cultural de turci, însă de confesiune sunt creștini ortodocși. Totodată, limba găgăuză este considerată de UNESCO ca fiind o limbă pe cale de dispariție, astfel dăruindu-i acestui popor o unicitate aparte. Găgăuzia se deosebește de restul Moldovei printr-o identitate culturală unică, costume deosebite și tradiții ieșite din comun. Până și Crăciunul, este sărbătorit altfel la ei. De “Colada”, se vânează și se taie porcii sălbatici, din pielea cărora sunt făcuți pantofi, iar cu ajutorul splinei se prezice cum va fi anul.
Comrat
Vezi pe hartăNumit și capitala Găgăuziei, Comratul o să vă cucerească întâi prin gastronomie. Bucătăria găgăuză este unică, are la bază trecutul nomad al poporului găgăuz, adică poți afla istoria lor savurându-le bucatele. Carne de miel, gătită câteva ore la ceaun și alintată cu tot felul de buruieni aromate, sau costițe unse cu pastă din ardei iute și alte mirodenii – toate aromele duc în Comrat.
Dacă tot v-am convins să veniți la Comrat, atunci vă recomandăm s-o faceți în luna mai, de „Hederlez” – cea mai importantă sărbătoare a comunității. Anual, în această zi se organizează curse de cai, care sunt de-a dreptul grandioase. Iar pământul tremură atunci când găgăuzii încep să danseze “HORO”.
O altfel de Moldova poate fi gustată la Vulcănești, unde locuiesc diverse etnii, cu o cultură a lor, unică. La găgăuzi, gălăgia, voia bună, ospitalitatea și generozitatea sunt puse în capul mesei. Iar vinăria Kara Gani din Vulcănești le are pe toate în meniu, plus un pahar de vin bun. Al nostru e rosé-ul. Și apoi o țuică de struguri. Ce au găgăuzii bun de mâncat? Tot ce pun ei pe masă e nemaipomenit de gustos. Brânză de oi, gustoasă foc, plăcinte tradiționale – gozlemelele – cu amestec de brânză de vaci și de oi, bulgur cu măruntaie de oaie, shorpa de berbec condimentată, pide – un fel de tartă de brânză de vaci și mangea – un fel de tocană de ardei cu roșii, uneori cu carne de pui.
Lacul Beleu
Vezi pe hartăBeleu este cel mai mare lac natural din Moldova, situat la sud, în raionul Cahul, în rezervația științifică Prutul de Jos ce a fost înscrisă în Rețeaua mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei.
Farmecul lacului crește atunci când înfloresc nuferii albi și galbeni. Doritorii pot face chiar și o plimbare cu barca ca să admire această minune de la sudul țării. Fiind un loc cu zone nu foarte adânci, acesta devine foarte atractiv pentru pelicani, care uneori vin cu miile aici să mănânce. Vă spunem un secret: dacă vreți să prindeți pelicanii, atunci veniți cu cortul și rămâneți peste noapte pe malul lacului. O să-i vedeți înainte de răsărit. După ce mănâncă, aceștia zboară spre Dunăre și se pot întoarce doar noaptea târziu.
Muzeul Pâinii
Vezi pe hartăPâinea tradițională a Moldovei poate spune foarte multe despre obiceiurile culinare și ritualurile noastre de sărbători. Iar satul Văleni din raionul Cahul este locul unde trebuie să mergeți neapărat pentru a sta la sfat cu pâinea pentru că aici se află Muzeul Pâinii, unde puteți afla care sunt tipurile de pâine festivă tradițională și ce semnificație au acestea pentru fiecare sărbătoare în parte: covrigi, hulubași din aluat, pupăză, 12 tipuri de colaci de nuntă și 8 tipuri de colaci ce țin de alte ritualuri – Crăciunul, Lăsatul Secului sau Duminica Mare. Acestea sunt doar o mică parte dintre exponatele muzeului.
Reprezentanții muzeului vă vor demonstra un întreg ritual pentru a vă explica semnificația fiecărui tip de pâine în parte. Colacii au diferite denumiri: plocon, pupăză de mireasă, colac de mire, colac pentru socru, pupăză de soacră, colac pentru preot la cununie, iar tradițiile sunt deosebit de colorate.
Muzeul Viu al Covorului
Vezi pe hartăÎn satul Beșalma se află Muzeul Viu al Covorului. Covoarele create manual conform tradițiilor de 150 de ani în urmă sunt mândria satului. Pe lângă istoria acestui meșteșug ce poate fi aflată într-o vizită la muzeu, doritorii pot învăța despre toate etapele de confecționare a unui covor. Scopul muzeului este de a păstra moștenirea tradițiilor strămoșești și de a determina noile generații să îndrăgească și să păstreze elementele patrimoniului cultural.
Biserica de rit vechi Acoperământul Maicii Domnului
Vezi pe hartăÎn Cahul se află o Biserică de rit vechi Acoperământul Maicii Domnului. Adepţi ai bisericii de rit vechi, lipovenii, au construit în Cahul lăcaşul lor de cult. Biserica a fost construită din cărămidă roşie cu vitralii color şi uşi ferecate, o chilie şi o bibliotecă ce nu s-au mai păstrat. Clopotnița s-a năruit, picturile murale nu s-au mai păstrat în varianta lor iniţială. După ce a fost reparată în anul 1913, a fost închisă în 1963, când a fost lichidat şi cimitirul din preajmă, unde erau înhumaţi „în morminte comune ostaşi ai războaielor ruso-turce”. În 1989, din imboldul preşedintelui de atunci ai respectivei comunităţi religioase, s-a început reconstruirea şi restaurarea bisericii, lucrările fiind încheiate în 1994.
Muzeul de Istorie din satul Slobozia Mare
Vezi pe hartăMuzeul de Istorie din satul Slobozia Mare este un muzeu mic, dar tare frumos care are 11.000 de exponate. De altfel nu întotdeauna a fost muzeu. În timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost primărie, dar și Comenduirea unității de grăniceri. După război a fost spital pentru bolnavii de tifos și distrofie, apoi școală, iar din 1988 a fost legitimat ca Muzeu. În sala Casa Țărănească unde sunt expuse acestea adesea vizitatorii se pierd în detalii și lucruri. Sala Memorie care e despre foametea organizată, deportări și participanții la al doilea Război Mondial e dramatică. Acest muzeu reprezintă un punct de interes valoros pentru cei care sunt interesați de istoria localnicilor.
Colinele de Aur, satul Văleni
Vezi pe hartăLa 30 kilometri de oraşul Cahul se află o salbă de coline pe care localnicii le-au botezat „Colinele de aur” datorită nuanţei gălbui-roşcate a argilei ieşite la suprafaţă. Formațiunile au atras atenția mai multor cercetători care au descoperit vestigii geologice şi paleontologice ce mărturisesc despre trecutul locurilor. Aici au fost depistate rămăşiţe scheletice ale unor mastodonţi, cămile, rinoceri şi altor vietăţi. Călătorii se pot opri ca să admire acest monument natural sau chiar sa-l escaladeze, să privească de sus satul Văleni și Lacul Beleu vizibil de pe vârful „Colinelor de Aur”.
Drumul lui Petru Rareș, satul Văleni
Vezi pe hartăLegenda spune că înainte de a urca în Scaunul Țării Moldovei, Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, ar fi dus o viață tihnită de pescar în împrejurimile Văleniului. „Drumul lui Petru Rareș” este un traseu ce șerpuiește pe o distanță de 9 km printre desișurile de stuf și sălcii făcând legătură cu celălalt mal al Prutului. Altă legendă spune că aflându-se la o vânătoare în regiune, Petru Rareș ar fi visat Colinele de Aur ale Văleniului închinându-se la el, iar a doua zi a aflat vestea că va deveni domnitorul Moldovei. În prezent acest traseu a rămas o moștenire istorico-culturală pentru Sudul Moldovei și este învăluit de mult mister.
Muzeul Găgăuz de Istorie și Etnografie din Beșalma
Vezi pe hartăLa Muzeul Găgăuz Național de Istorie și Etnografie sunt prezentate exponate unice: costumul național găgăuz, podoabe femeiești tradiționale, unelte de muncă, obiecte de uz casnic ale țăranilor găgăuzi din sec. XIX. De asemenea, aici veți afla despre tradițiile și datinile poporului găgăuz și ceremoniile nupțiale. De altfel, găgăuzii sunt unicul popor de origine turcă care este ortodox.
Casa-muzeu „Alexei Mateevici”
Vezi pe hartăCasa muzeu a scriitorului și poetului Alexei Mateevici a fost fondată în 1988 pentru a comemora centenarul literatului. Clădirea în care se află muzeul a fost construită de tatăl poetului, preotul Mihail Mateevici. Muzeul are șase săli care redau atmosfera timpurilor trecute prin picturi, sculpturi, obiecte de uz casnic și documente, o bibliotecă de cărți rare și mobilier de epocă. Într-una din sălile muzeului se găsește „Masa Tăcerii”, unde este depozitată țărâna de pe mormintele clasicilor literaturii române Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Mihail Sadoveanu, precum și de pe mormintele părinților lui Alexei Mateevici. Patrimoniul instituției include mai mult de 7000 de articole, fotografii și obiecte personale.
Traseele de turism cu bicicleta
Traseul cicloturistic Chișinău – Palanca
Traseul este unic în Moldova, cu o distanță impresionantă de 226 km, care cuprind 6 segmente și zeci de circuite în jurul destinațiilor turistice din regiunea Codru și Ștefan Vodă. Ruta turistică propune cicliștilor călători șansa de vizitare a vinăriilor autentice, posibilitatea de odihnă la pensiunile rurale, oportunitatea de a face cunoștință cu obiecte valoroase din muzeele locale și descoperirea monumentelor, să admire peisajele uimitoare și alte puncte de atracție din centrul și sudul țării.
- Lungimea traseului: 226 km
- Nr. segmentelor: 6 segmente
- Nivelul de dificultate: variază în dependență de segment
Centrul de informare turistică
Dacă sunteți în căutarea unor excursii ghidate, recomandări locale, asistență pentru identificarea celor mai bune locuri de vizitat sau dacă doriți să aflați despre festivalurile planificate din regiune, veți fi binevenit în această locație.
Date de contact
- Primăria Comrat
- str.Tretiakov, 36
- 0677 44 700
- gagauziainfocenter@gmail.com
Pensiunile din sudul Moldovei
Eco Village Văleni
Vezi pe hartăEco Village Valeni este localitatea pe care trebuie să o vizitați dacă decideți să explorați sudul Moldovei, în special Găgăuzia și Lacul Beleu. Gazdele locației vă pun la dispoziție bărci pentru a pluti printre nuferi. Luați cu voi undița și pescuiți! Ori priviți adânc în rubiniul vinului moldav, simțiți vântul ușor și jucăuș și încercați să dansați pe ritmurile rapide ale Horei de la Sud.
Gagauz Sofrasi
Vezi pe hartăDacă ajungeți la Congaz – în cel mai mare sat din Europa, atunci trebuie să treceți și pe la “Găgăuz Sofrasi”. Pensiunea este fermecătoare prin căsuțele sale din lemn, o adevărată curte găgăuză tradițională în miniatură. Complexul poate acomoda 20 de oameni și este construit în întregime din materiale ecologice. Elementele arhitecturale repetă, în cele mai mici detalii, viața găgăuzilor de acum 100 de ani. “Găgăuz Sofrasi” reproduce atmosfera și farmecul caselor tradiționale țărănești: sobe cu lejancă, ferestre mici de lemn, păretare și covoare tradiționale din lână naturală. La Găgăuz Sofrasi puteți rămâne pe noapte, admira tradițiile locale de dans și costum tradițional găgăuz. Și neapărat trebuie să gustați din bucatele locului: kavurma, gozleme, pide sau manga.
Pensiuna La Gura Cuptorului
Vezi pe hartăPensiunea se află chiar în incinta Muzeului Pâinii de la Văleni. Dacă veniți aici, atunci pregătiți-vă să aflați totul despre pâinea tradițională a Moldovei. Veți învăța care-i diferența dintre botcală și drojdie, veți dansa pupăza soacrei, veți împleti burnăcei! Iar la final veți face cunoștință cu Bunica de la Văleni – renumita bunicuță de la Eurovision, care a cucerit Europa cu toba ei! Alături de pensiune se află rezervația Prutul de Jos, lacul Beleu și minunile lui.
Pensiunea Meșter Faur
Vezi pe hartăPensiunea Meșter Faur se află într-o localitate cu o istorie de peste 650 ani. Aici istoria se împletește armonios cu obiceiurile. Regiunea satului Cioburciu este una dintre cele mai împădurite din Moldova, iată de ce, la Meșter Faur sunt așteptați oaspeții care caută să se relaxeze în mijlocul naturii. Câteva zile petrecute aici pot fi completate cu o mulțime de activități interesante: pescuit, plimbări cu barca, plimbări prin pădure sau o vizită la vinăria Purcari.
Casa Veche
Vezi pe hartăCasa veche are o vechime de peste o sută de ani. Recent aceasta a fost inaugurată pentru cei care sunt în căutarea unei aventuri rurale autentice. Această locație este un remediu perfect împotriva aglomerației urbane. Cu mâncare preparată din ingrediente crescute natural și amplasată în proximitatea râului Nistru, Casa Veche, parcă transmite un mesaj de „mai vino!” fiecărui vizitator al său.
Casa Bunicului
Vezi pe hartăCasa Bunicului este un loc ideal pentru a petrece noaptea și a savura o masă sănătoasă gătită ca acasă după o zi de plimbare cu bicicleta și de explorare a regiunii. Apropierea râului Prut și a lacului natural Manta oferă locului o frumusețe aparte, iar ospitalitatea gazdelor și aroma preparatelor moldovenești vă vor face să vă doriți să rămâneți mai mult timp, sau poate să vă întoarceți aici iar și iar.
Casa Karaman
Vezi pe hartăCasa Karaman păstrează stilul autentic de construcție a unei case acum 100 de ani. Gazdele vă vor servi bucate tradiționale, printre care celebrele pirojcane. Iar cei curioși de toate detaliile gătitului tradițional pot participa la ateliere culinare. Dacă veți dori, puteți face o plimbare cu barca pe râul Nistru, să participați la tradițiile locale și să fiți parte a echipei de lucru în grădină.