La 30 kilometri de oraşul Cahul se află o salbă de coline pe care localnicii le-au botezat „Colinele de aur” datorită nuanţei gălbui-roşcate a argilei ieşite la suprafaţă. Formațiunile au atras atenția mai multor cercetători care au descoperit vestigii geologice şi paleontologice ce mărturisesc despre trecutul locurilor. Aici au fost depistate rămăşiţe scheletice ale unor mastodonţi, cămile, rinoceri şi altor vietăţi. Călătorii se pot opri ca să admire acest monument natural sau chiar sa-l escaladeze, să privească de sus satul Văleni și Lacul Beleu vizibil de pe vârful „Colinelor de Aur”.
Colinele de Aur, satul Văleni
Crama „Corbu”
Înființată recent, crama „Corbu” este o extindere a complexului turistic existent și al pensiunii „Eco Village Valeni”. Pe lângă producerea vinurilor de suflet această cramă și-a asumat misiunea de promovare a patrimoniului natural și cultural al Moldovei de Sud care include și regiunile protejate de UNESCO – Lunca Prutului de Jos și Lacul Beleu. Este locul perfect pentru iubitorii de vinuri bune, dar totodată pentru cei pasionați de natură și cei care doresc să afle despre tradițiile și moștenirea Moldovei.
Muzeul de Etnografie și Istorie din Ciuciuleni
La muzeul de Istorie și Etnografie din Ciuciuleni sunt expuse obiecte autentice din secolele sec. XII-XIX, majoritatea fiind adunate chiar de localnici. Muzeul dispune de 12 săli unde sunt amplasate colecții de lucrări meșteșugărești tradiționale, instrumente, obiecte militare și religioase. Muzeul vă oferă o ocazie în plus să vă familiarizați cu bogatele tradiții moldovenești.
Tiroliana din Hâncești
Pe lângă vinării ce impresionează cu băuturi alese și bucate savuroase, la Hâncești găsiți și o trioliană care este și cea mai înaltă și lungă din țară. Un tânăr originar din Hâncești, pasionat de odihna activă, a lansat în localitatea sa o nouă modalitate de organizare a excursiilor. În timpul acestei experiențe turiștii pot admira priveliștea din parc de sus, reușind astfel să combine o doză de adrenalină cu o excursie la înălțime.
Muzeul de Istorie și Etnografie din Orhei
Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Orhei a fost înființat în februarie 1969 și are statut de monument de istorie și arhitectură din sec. XX de semnificație națională. Unul dintre cele mai cunoscute exponate ale muzeului îl reprezintă inscripția care indică numărul basarabenilor participanţi la cea de a doua conflagrație mondială şi a celor morţi pe câmpul de lupte. De asemenea puteți vedea aici și arme care au fost folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Muzeul de Etnografie Crocmaz
Fondat în anul 1986, Muzeul de Etnografie din satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, a devenit un adevărat centru de cultură orientat spre conservarea și promovarea istoriei localității, a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești. Acesta a fost completat cu obiecte de interes istoric, mai întâi din familia părinților, a rudelor, vecinilor, apoi cu ajutorul obiectelor colectate de elevii și locuitorii satului. În prezent Muzeul ocupă o suprafață mare și include patru săli.
Casa-muzeu „Alexei Mateevici”
Casa muzeu a scriitorului și poetului Alexei Mateevici a fost fondată în 1988 pentru a comemora centenarul literatului. Clădirea în care se află muzeul a fost construită de tatăl poetului, preotul Mihail Mateevici. Muzeul are șase săli care redau atmosfera timpurilor trecute prin picturi, sculpturi, obiecte de uz casnic și documente, o bibliotecă de cărți rare și mobilier de epocă. Într-una din sălile muzeului se găsește „Masa Tăcerii”, unde este depozitată țărâna de pe mormintele clasicilor literaturii române Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Mihail Sadoveanu, precum și de pe mormintele părinților lui Alexei Mateevici. Patrimoniul instituției include mai mult de 7000 de articole, fotografii și obiecte personale.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni este un monument arhitectural unic, construit în secolele XVII-XVIII. Acest lăcaș este uimitor prin faptul că reprezintă o iluzie optică, pe dinafară biserica pare mică, însă interiorul său este uluitor de mare. Biserica este amplasată mai jos de nivelul solului (biserică semi-îngropată), întrucât localitatea Căușeni făcea parte din raiaua Bugeacului, fiind așadar condusă după legea otomană care impunea ca bisericile creștine să nu se ridice mai sus decât baza acoperișului geamiilor din același ținut și să nu depășească anumite dimensiuni. Pictura din lăcaș datează din anul 1763 și este opera zugravilor Stanciul, Radu și Voicul.
Muzeul Satului
Înființat în 1991, în calitate de muzeu în aer liber, filială a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul Satului este amplasat la periferia sudică a Chișinăului (sectorul Botanica), în zona formată de intersecția străzii Valea Crucii cu cea care duce spre Aeroport. Punctul principal de atracție pe teritoriul muzeului este Biserica de Lemn construită în anul 1642 adusă din localitatea Hirișeni. Vizitatorii mai pot descoperi aici obiecte variate precum elemente ale clopotniței din Vorniceni, o răstignire de lemn, câteva cruci vechi (din piatră și metal), o fântână, jgheaburi pentru adăparea vitelor.








