Pensiunea Trei Păstori este o pensiune relativ nouă. De ce relativ? Pentru că până nu demult a fost o tabără pentru copii. În 2020 a trecut printr-o renovare majoră și s-a transformat într-o pensiune confortabilă unde sunt 30 de locuri de cazare. Se află în mijlocul naturii, iar pe teritoriu există un lac / piscină exterioară, terasă, foișoare, barbeque. Pensiunea este construită în stil rustic, iar fiecare cameră este completată cu elemente tradiționale (covoare, sobă) și au baie proprie. În cadrul pensiunii există și un restaurant unde puteți comanda din timp bucate tradiționale delicioase. Dacă vreți să vă detașați de realitatea orașului și să petreceți un weekend într-o zonă cu tradiții, pitorească și ospitalieră, atunci acesta este locul perfect.
Pensiunea Turistică Trei Păstori
Pensiunea Vatra Strămoșească
Pensiunea și casa muzeu Vatra Strămoșească a fost înființată după 12 ani de muncă de către Anton Lașcu, motivat de pasiunea sa pentru lucrurile frumoase, simboluri ale tradițiilor moldovenești. Cândva, aici era o casă boierească, veche de 186 de ani, care a fost restaurată de Anton Lașcu. Aici veți vedea o parte din porturile naționale specifice poporului din Moldova și uneltele care erau utilizate pentru meșteșugărit – lucrări adunate din toate colțurile țării. La Vatra Strămoșească oaspeții pot degusta bucate tradiționale, așa cum era pe vremea străbunilor și degustă vin în beciul casei. Pentru grupuri mari pot fi organizare ateliere de cioplit în lemn.
EcoVillage Moldova
EcoVillage Moldova se află în satul Râșcova, la câțiva kilometri de Peresecina, unde trăiește o comunitate diferită de celelalte din țară. Este unica comunitate din Moldova ce s-a dedicat creării unei colectivități eco și a unui stil de viață sustenabil. De altfel, este primul sat din Moldova unde există platforme de stocare selectivă a deșeurilor. Tot în această localitate a luat naștere inițiativa EcoVillage. Dacă sunteți interesați să experimentați grădinăritul ecologic, să vedeți cum se fac construcțiile din materiale naturale, să vizitați hotelul pentru insecte, să mâncați mâncare vegană sau vegetariană gustoasă, neapărat trebuie să mergeți la Râșcova.
La EcoVillage, puteți rămâne peste noapte. Tot aici se află un sanctuar de cai – acolo stau caii care au fost abandonați sau care trebuiau duși la abator. Copiii și maturii care vin aici au posibilitatea să petreacă timp cu ei, să practice hipoterapia și să îi îngrijească.
Marcu Bakery
Ziua bună se cunoaște de dimineață, de aceea pentru a spori reușita oricărei călătorii, faceți o oprire la Marcu Bakery pentru a lua micul dejun. Brutăria se află pe traseul Chișinău-Orhei, în satul Peresecina. Aici găsiți cele mai gustoase plăcinte, abia scoase din cuptor, cafea bună și personal amabil și zâmbitor. Plăcinte la tigaie, plăcinte la cuptor, pâine, produse de patiserie – totul e proaspăt și incredibil de gustos.
Aleea pictorilor
Aleea pictorilor este locul unde se regăsesc cele mai diverse picturi care pot deveni o achiziție menită să amintească de Moldova și oamenii de aici din orice colț al lumii. De-a lungul aleii veți vedea mobilierul urban alături de care picturile artiștilor se încadrează perfect în peisajul orașului Chișinău. Aici pot fi admirate adevărate expoziții organizate într-un mod deosebit – în aer liber. În caz că îndrăgiți o lucrare anumită, locația dată este una potrivită pentru a procura picturile artiștilor moldoveni, iar dacă vă întrebați unde puteți afla mai multe despre viața unui artist plastic local, cu siguranță puteți începe o discuție cu unul dintre pictori.
Courtyard by Marriott Chisinau
Hotelul Courtyard by Marriott Chișinău este situat alături de cel mai mare centru comercial din Chișinău – Shopping MallDova. Datorită locației perfecte, vei reuși să fii aproape de centrul orașului, ajungând în doar 15 minute în Parcul Central din Chișinău. Cu siguranță, vei îndrăgi personalul prietenos și te vei simți ca acasă în una dintre cele 120 de camere destinate oaspeților. Iar pentru a lua cina e nevoie doar să cobori la primul etaj unde poți vizita restaurantul New York.
Tiraspol
Orașul Tiraspol este capitala și centrul administrativ al regiunii separatiste nerecunoscute „Republica Moldovenească Nistreană” creată în urma conflictului armat de la Nistru din 1990. Orașul și-a păstrat în mare parte aspectul din perioada sovietică, ceea ce-i atrage pe turiștii dornici să se pomenească „înapoi în USSR”. Pentru o masă delicioasă în stil sovietic treceți pe la restaurantul „Kumaniok”.
Muzeul Găgăuz de Istorie și Etnografie din Beșalma
La Muzeul Găgăuz Național de Istorie și Etnografie sunt prezentate exponate unice: costumul național găgăuz, podoabe femeiești tradiționale, unelte de muncă, obiecte de uz casnic ale țăranilor găgăuzi din sec. XIX. De asemenea, aici veți afla despre tradițiile și datinile poporului găgăuz și ceremoniile nupțiale. De altfel, găgăuzii sunt unicul popor de origine turcă care este ortodox.
Drumul lui Petru Rareș, satul Văleni
Legenda spune că înainte de a urca în Scaunul Țării Moldovei, Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, ar fi dus o viață tihnită de pescar în împrejurimile Văleniului. „Drumul lui Petru Rareș” este un traseu ce șerpuiește pe o distanță de 9 km printre desișurile de stuf și sălcii făcând legătură cu celălalt mal al Prutului. Altă legendă spune că aflându-se la o vânătoare în regiune, Petru Rareș ar fi visat Colinele de Aur ale Văleniului închinându-se la el, iar a doua zi a aflat vestea că va deveni domnitorul Moldovei. În prezent acest traseu a rămas o moștenire istorico-culturală pentru Sudul Moldovei și este învăluit de mult mister.







