Vinăria KISLOV
Vinăria KISLOV își are originile în anul 1914, când Alexandru Grigorievici Kislov, absolvent al Școlii Agronomice din Herson și pasionat de viticultură, a fondat gospodăria viticolă la poalele Dealului Suvorov din Bender. După o viață marcată de studii, serviciul militar și numeroase călătorii, el a ales acest loc pentru a-și transforma visul în realitate.
Rezervi și plătești direct la gazdă.
Despre acest loc
În perioada interbelică, vinăria a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, exportând vinuri către România, de unde ajungeau pe piețe din Europa. După cel de-Al Doilea Război Mondial, gospodăria a fost integrată în sistemul colhozurilor, însă Alexandru Kislov a continuat să coordoneze procesul de vinificație până în 1962.
La 100 de ani de la înființare, strănepotul său, Vladimir Kislov, a readus la viață afacerea de familie, replantând viile și construind o vinărie modernă. Astăzi, acesta supraveghează întregul proces de producție, de la vie până la îmbuteliere, în timp ce fiicele sale, Alexandra și Elizaveta, dezvoltă brandul, organizează degustări și promovează turismul viticol.