Vrei să-i cunoști și să-i înțelegei mai bine pe moldoveni? Vrei să cunoști mai bine tradițiile culturale ale Moldovei? Hai la IA Mania, un festival fondat în 2013, pentru a promova bluza tradițională, brodată manual, și pentru a susține artizanii care au grijă să păstreze această tradiție. Evenimentul este organizat pe malul râului Nistru și adună pe stadionul din satul Holercani zeci de artizani cu obiecte confecționate manual, zeci de bucătari cu rețete tradiționale, muzică și dans, ateliere, animație și alte activități. În cadrul festivalului se desfășoară concursul tinerilor designeri ”Mândria” care îți prezintă colecțiile vestimentare inspirate din tradiții. De asemenea, la festival mai este organizat concursul de artă murală ”Cai verzi pe pereți”.
Centru
IA Mania
Ziua Vinului Rosé la Castel Mimi
Sparkling party
Vara este timpul, când poți să admiri nopți la rând cerul înstelat, să te relaxezi, și să le prinzi în paharul cu un vin spumant perfect. Sparkling Night este cel mai strălucitor eveniment al verii organizând și cea mai grandioasă și de amploare degustație de vinuri spumante. Doritorii de a petrece o seară călduroasă de vară la un pahar de spumant răcoritor, în ambianța elegantă a unui concert de muzică jazz nu trebuie să rateze acest eveniment.
Mărțișor
Știți care este legenda lui „Mărțișor”? Mărțișorul este simbolul alb-roșu al primăverii, purtat în mod tradițional pe piept de la 1 martie până la 31 martie, când este agățat de un copac și însoțit de o dorință pusă în gând. Festivalul „Mărțișor” este o atracție pentru cei care vor să descopere cultura bogată și artiștii talentați din Moldova. Timp de 2 săptămâni, ansambluri de muzică și dans din țară și de peste hotare transformă scena sălii de concerte „Nicolae Sulac” într-o adevărată feerie. De mai bine de 50 de ani, Festivalul Mărțișor omagiază acest obicei românesc prin muzică și dans, cu aportul artiștilor consacrați din țară și din străinătate.