Zona vitivinicolă „Codru”

  • Punct de pornire: Chișinău
  • Înnoptare: da / Castel Mimi, Crama Mircești, Crama Tudor, Chateau Vartely
  • Durată: 4 zile
  • Nr. de vinării: 15
  • Distanța totală: aproximativ 750 km, până la 14 ore cu mașina. Ziua 1 - aproximativ 100 km, până la 2 ore cu mașina. Ziua 2 - aproximativ 350 km, până la 6.5 ore cu mașina. Ziua 3 - aproximativ 230 km, până la 4 ore cu mașina. Ziua 4 - aproximativ 70 km, până la 1.5 ore cu mașina. Distanța este calculată între vinării, fără vizitarea tuturor punctelor de interes menționate pe traseu sau din zonă.

Iubitorilor de vin care au mai mult timp la dispoziție le propunem să se aventureze pe o rută ce include 14 crame situate în Regiunea viticolă „Codru”. Regiunea cu indicaţie geografică protejată (IGP) „Codru” se află în partea centrală a Moldovei ocupând o suprafață de aproximativ 60 de mii de hectare. Regiunea este cunoscută pentru pădurile sale maiestoase – Codrii, dealuri și o climă blândă. În Regiunea „Codru” sunt situate cele mai mari beciuri din lume și este cea mai potrivită zonă pentru cultivarea strugurilor albi. Veți avea nevoie de aproximativ 4 zile pentru a parcurge acest traseu vast care vă va oferi experiențe unice și clipe de neuitat.

Obiectivele turistice ale traseului

Segmentul: Chișinău - Castel Mimi (Ziua 1)

  • Lungime:aproximativ 100 km
  • Timp de parcurgere:pînă la 2 ore
  • Transport:cu mașina

Este una dintre cele mai apropiate de Chișinău vinării, de aceea dacă nu dispuneți de prea mult timp, trageți o fugă până aici. Vinurile lui Mihai Sava sunt create în podgoriile din satul Costești și poartă numele și semnătura acestui vinificator pasionat. Cu câțiva ani în urmă, Mihai Sava și-a transformat casa într-o mică vinărie...
Este una dintre cele mai apropiate de Chișinău vinării, de aceea dacă nu dispuneți de prea mult timp, trageți o fugă până aici. Vinurile lui Mihai Sava sunt create în podgoriile din satul Costești și poartă numele și semnătura acestui vinificator pasionat. Cu câțiva ani în urmă, Mihai Sava și-a transformat casa într-o mică vinărie și astăzi zeci de turiști îl vizitează pentru a trăi o experiență autentică. Cei care aleg să viziteze această ascunzătoare pot admira frumusețea uimitoare a podgoriilor, făcând o plimbare pe potecile șerpuitoare din apropiere. După ce se bucură de peisajele care îți taie respirația, musafirii sunt invitați în pivniță, pentru a gusta Vinurile lui Sava. Mândria vinificatorului este Bianca, un vin fabricat din struguri cu același nume și singura versiune îmbuteliată în toată țara.

Galeriile subterane de la Mileștii Mici au fost introduse în Cartea Recordurilor Mondiale Guinness pentru măreția lor. 55 de km ale unei foste mine de piatră sunt folosiți pentru a păstra în ele 2 milioane de sticle de vinuri de la Mileștii Mici, astfel bătând recordurile și la categoria cea mai mare colecție de vinuri...
Galeriile subterane de la Mileștii Mici au fost introduse în Cartea Recordurilor Mondiale Guinness pentru măreția lor. 55 de km ale unei foste mine de piatră sunt folosiți pentru a păstra în ele 2 milioane de sticle de vinuri de la Mileștii Mici, astfel bătând recordurile și la categoria cea mai mare colecție de vinuri din lume. Galeriile Mileștii Mici sunt vizitate de 25 000 de turiști în fiecare an.

Este una dintre cele mai apropiate destinații culinare de Chișinău, care trebuie “vizitată neapărat”. Asta dacă vreți să combinați o evadare din oraș cu bucătăria tradițională deosebit de bună. Aici se servește salată de vânătă coaptă pe grătar, tocană de ardei copți, fasoliță și nemaipomenitele plăcinte - cu cartofi, varză și brânză. Tot aici puteți...
Este una dintre cele mai apropiate destinații culinare de Chișinău, care trebuie “vizitată neapărat”. Asta dacă vreți să combinați o evadare din oraș cu bucătăria tradițională deosebit de bună. Aici se servește salată de vânătă coaptă pe grătar, tocană de ardei copți, fasoliță și nemaipomenitele plăcinte - cu cartofi, varză și brânză. Tot aici puteți gusta adevărata zeamă de găină, cu tăieței de casă, fără cartofi, cu leuștean, smântână și înăcrită cu borș de casă. Toate aceste delicii, stropite cu un Sol Negru Merlot, Cabernet Sauvignon sau Rosé, ar fi motivul pentru care merită să veniți aici într-o după-amiază de vineri și să nu mai plecați până duminică seara. Mai ales că aveți unde rămâne, într-o căsuță tradițională șii ecologică, aflată chiar pe teritoriul vinăriei. Iar la desert nu uitați să cereți un Ice Wine și o plăcintă cu mere sau vișine. Vă veți linge pe degete.

Acest castel este moștenirea incredibilă lăsată Moldovei de către Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei, un mare împătimit de vinuri. Restaurat după mai bine de un secol, Castelul reprezintă acum cea mai rafinată destinație a Moldovei, cu o vinărie care și-a păstrat istoria și tradițiile intacte. Aici puteți face un tur prin Castel, lua prânzul...
Acest castel este moștenirea incredibilă lăsată Moldovei de către Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei, un mare împătimit de vinuri. Restaurat după mai bine de un secol, Castelul reprezintă acum cea mai rafinată destinație a Moldovei, cu o vinărie care și-a păstrat istoria și tradițiile intacte. Aici puteți face un tur prin Castel, lua prânzul sau cina la restaurantul Bufnița Albă sau rămâne pe noapte la hotelul vinăriei.Castelul Mimi, din satul Bulboaca, este acel “prea frumos pentru a fi adevărat” al Moldovei. Destinația este atractivă nu doar prin legenda lui Constantin Mimi, dar și prin zestrea valoroasă lăsată Moldovei. Felul în care arată acest loc, după ce a suferit o “intervenție chirurgicală” modernă, dar de bun gust, chiar face din el o destinație obligatorie spre a fi vizitată. Inclusiv datorită restaurantului “Bufnița Albă”, al cărui meniu bucură prin conceptul său retro-modern. Rețetele tradiționale de altădată au fost modernizate, păstrând suflul meselor de la bunici, combinat cu un aer modern de aranjare în farfurie și arome noi. Felul în care bucatele sunt servite bucură mult ochiul, obișnuit cu trei etaje de farfurii pe mesele tradiționale ale moldovenilor. Ingredientele folosite în bucătăria de la “Bufnița Albă” sunt fie cultivate chiar în grădina castelului, fie adunate de prin zonă. Diverse pateuri, mezeluri de casă, creme de brânză, legume proaspete - toate sunt deosebit de gustoase. Meniul restaurantului nu vă va propune sarmale sau plăcinte tradiționale, dar va avea grijă să vă ofere toată paleta de savori ale Moldovei. Inclusiv desertul baba neagră, puhavă și caldă, servită cu cremă de vanilie și cu o nucată de casă. Sunt sigură că toate acestea vă vor rămâne pentru mult timp în memorie.Recomandăm să nu mergeți la Castel Mimi fără rezervare și urmăriți atent activitatea Castelului, pentru că obișnuiesc tot mai des să organizeze evenimente culturale și culinare frumoase.

Segmentul: Castel Mimi – Crama Tudor (Ziua 2)

  • Lungime:aproximativ 350 km
  • Timp de parcurgere:pînă la 6.5 ore
  • Transport:cu mașina

ATÚ este prima vinărie urbană din Moldova. Amplasată pe traseul spre aeroportul Chișinău, aceasta este destinată iubitorilor de vinuri artizanale, cu gusturi unice, în ediții limitate. Vinăria vă va surprinde prin amplasarea sa neordinară și prin abundența de culoare, datorită muralelor gigantice, apărute în urma găzduirii festivalului Urban Fest. Vinurile ATU sunt produse în loturi...
ATÚ este prima vinărie urbană din Moldova. Amplasată pe traseul spre aeroportul Chișinău, aceasta este destinată iubitorilor de vinuri artizanale, cu gusturi unice, în ediții limitate. Vinăria vă va surprinde prin amplasarea sa neordinară și prin abundența de culoare, datorită muralelor gigantice, apărute în urma găzduirii festivalului Urban Fest. Vinurile ATU sunt produse în loturi foarte mici de 1000-3000 sticle, ceea ce permite vinificatorilor să acorde o atenție deosebită fiecărei picături de vin. Proprietarii Victor și Vlada sunt mereu deschiși să spună povestea ATU-ului și să explice totul despre vinurile ATU. Gama de vinuri ATU este centrată pe soiuri locale, inclusiv Viorica, Fetească Albă, Fetească Neagră și rarul soi roșu Codrinschii.

Vinăria Hîncești, situată în regiunea viticolă Codru, chiar în inima orașului Hîncești, reprezintă o parte semnificativă a istoriei vinificației Moldovei. Istoria sa datează din secolul XIX, când vinăria Hîncești a fost fondată de Manuc Bey, o personalitate proeminentă și controversată, care și-a petrecut o perioadă din viața sa în oraș. În orașul Hâncești acesta a...
Vinăria Hîncești, situată în regiunea viticolă Codru, chiar în inima orașului Hîncești, reprezintă o parte semnificativă a istoriei vinificației Moldovei. Istoria sa datează din secolul XIX, când vinăria Hîncești a fost fondată de Manuc Bey, o personalitate proeminentă și controversată, care și-a petrecut o perioadă din viața sa în oraș. În orașul Hâncești acesta a moștenit și a fondat o fabrică de vin, care ulterior a jucat un rol important în modernizarea industriei viticulturii din toată Moldova.

În afară de vinăriile incluse o atracție deosebită a acestui traseu este renumitul Conac Manuc Bey – un adevărat castel cu grădină de iarnă, turnuri de pază și parc bine întreținut.


Manuc Bey este un adevărat castel în stil francez, cu o grădină de iarnă, turnuri de pază și un parc bine întreținut. A fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea după proiectul arhitectului Alexandru Bernardazzi și a fost recent renovat pentru a încânta vizitatorii cu arhitectura sa frumoasă.

Continuând să cunoască cultura și istoria Moldovei, iubitorii de senzații tari pot face o oprire la Tiroliana din Hâncești pentru a-și asigura o rezervă de adrenalină înainte de a încerca noi experiențe vinicole.


Pe lângă vinării ce impresionează cu băuturi alese și bucate savuroase, la Hâncești găsiți și o trioliană care este și cea mai înaltă și lungă din țară. Un tânăr originar din Hâncești, pasionat de odihna activă, a lansat în localitatea sa o nouă modalitate de organizare a excursiilor. În timpul acestei experiențe turiștii pot admira...
Pe lângă vinării ce impresionează cu băuturi alese și bucate savuroase, la Hâncești găsiți și o trioliană care este și cea mai înaltă și lungă din țară. Un tânăr originar din Hâncești, pasionat de odihna activă, a lansat în localitatea sa o nouă modalitate de organizare a excursiilor. În timpul acestei experiențe turiștii pot admira priveliștea din parc de sus, reușind astfel să combine o doză de adrenalină cu o excursie la înălțime.

Dacă sunteți pasionați de istorie și dornici să aflați mai multe despre cultura neamului moldovenesc atunci când vă aflați la Hâncești vă sugerăm să mergeți și la Muzeul de Etnografie și Istorie din Ciuciuleni.


La muzeul de Istorie și Etnografie din Ciuciuleni sunt expuse obiecte autentice din secolele sec. XII-XIX, majoritatea fiind adunate chiar de localnici. Muzeul dispune de 12 săli unde sunt amplasate colecții de lucrări meșteșugărești tradiționale, instrumente, obiecte militare și religioase. Muzeul vă oferă o ocazie în plus să vă familiarizați cu bogatele tradiții moldovenești.
La muzeul de Istorie și Etnografie din Ciuciuleni sunt expuse obiecte autentice din secolele sec. XII-XIX, majoritatea fiind adunate chiar de localnici. Muzeul dispune de 12 săli unde sunt amplasate colecții de lucrări meșteșugărești tradiționale, instrumente, obiecte militare și religioase. Muzeul vă oferă o ocazie în plus să vă familiarizați cu bogatele tradiții moldovenești.

Cu siguranță trebuie să vizitați și Mănăstirea Hâncu – un sanctuar spiritual unde veți putea pătrunde în atmosfera calmă și de detașare a naturii.


La poalele falnicilor Codri, exact acolo unde încep izvoarele râului Cogâlnic, Mănăstirea își are așezarea – într-un loc liniștit și pitoresc. Marele stolnic al Moldovei, Mihail Hâncu a înființat această mănăstire de maici pentru fiica sa, care nu dorea să se căsătorească și s-a călugărit. La mănăstirea Hâncu veți putea vedea aplicat stilul arhitectural moldovenesc...
La poalele falnicilor Codri, exact acolo unde încep izvoarele râului Cogâlnic, Mănăstirea își are așezarea – într-un loc liniștit și pitoresc. Marele stolnic al Moldovei, Mihail Hâncu a înființat această mănăstire de maici pentru fiica sa, care nu dorea să se căsătorească și s-a călugărit. La mănăstirea Hâncu veți putea vedea aplicat stilul arhitectural moldovenesc cu frumoase intervenții ale clasicismului pe cele două biserici. Învăluită într-o istorie bogată, legende și mai multe mistere, mănăstirea își așteaptă tăcută vizitatorii.
  • Distanța de la Chișinău: 55 km
  • Program de lucru: Luni – Duminică, 8:00 – 16:00
  • Tipul: Mănăstire de maici

Fondată în 1997, această vinărie gestionează o plantație tânără de aproximativ 2 ha. Participantă activă a concursurilor naționale „Polobocul de Aur” și a inițiativei „Produse de Hâncesti”, vinăria Tronciu este una dintre cele mai mici vinării din Republica Moldova. Fondată în anul 1997, Tronciu Winery a reușit să aducă pe piață vinuri autentice și sufletiste,...
Fondată în 1997, această vinărie gestionează o plantație tânără de aproximativ 2 ha. Participantă activă a concursurilor naționale „Polobocul de Aur” și a inițiativei „Produse de Hâncesti”, vinăria Tronciu este una dintre cele mai mici vinării din Republica Moldova. Fondată în anul 1997, Tronciu Winery a reușit să aducă pe piață vinuri autentice și sufletiste, realizate în volume limitate pentru familie, dar și pentru cei ce știu să aprecieze un vin creat din pasiunea și dedicația unui om modest și onest. Familia Tronciu îi așteaptă cu drag pe vizitatori cu multe istorii și vin, iar Galina, gospodina casei, coace cea mai bună pâine în cuptorul construit în curte.

Dacă vreți pentru câteva ore să vă ascundeți de restul omenirii și să stați în fața unui peisaj dumnezeiesc cu un pahar de vin bun, atunci vă recomandăm să fugiți în creierii Codrilor, la vinăria Poiana. În primul rând trebuie să știți că aici, vița-de-vie se cultivă ca pe timpuri – predominant cu îngrășăminte naturale,...
Dacă vreți pentru câteva ore să vă ascundeți de restul omenirii și să stați în fața unui peisaj dumnezeiesc cu un pahar de vin bun, atunci vă recomandăm să fugiți în creierii Codrilor, la vinăria Poiana. În primul rând trebuie să știți că aici, vița-de-vie se cultivă ca pe timpuri – predominant cu îngrășăminte naturale, de aceea vinurile lor sunt atât de des premiate la concursurile internaționale! Până și strugurii sunt culeși manual, cu multă dragoste și grijă.  Vinăria Poiana parcă-i ruptă din filme. Apropo, în podgoriile vinăriei Poiana a fost filmat legendarul film „O șatră urcă la cer”, în regia lui Emil Loteanu. Așa că, dacă vreți să vă simțiți ca-n sânul lui Dumnezeu, atunci trebuie să ajungeți aici. Nu v-am povestit de bucătăria fenomenală pe care o au, dar mai bine vă lăsăm să vă convingeți voi de asta.

Iubitorii de miere, dar și cei curioși cum se îngrijesc albinele – sunt așteptați la Conacul Mierii. Aici, familia Ciolacu muncește zi de zi în rând cu albinele pentru a produce cel mai dulce și sănătos produs. O destinație interesantă, potrivită de explorat împreună cu copiii.

Un alt punct de interes ce trebuie vizitat pe acest traseu este Centrul „Ceramica Triboi”, un atelier de olărit care dă viață și culoare lutului, dar și își alintă oaspeții cu bucate delicioase.


La Centrul „Ceramica Triboi” puteți participa la un master class de olărit alături de stăpânul Zaharia care a deprins această artă acum 30 de ani, dar și de feciorul său Adrian, care s-a angajat să îmbine tradițiile vechi de olărit cu tendințele moderne și minimaliste. La Ciorești poți admira colecția de lucrări artizanale, procura sau...
La Centrul „Ceramica Triboi” puteți participa la un master class de olărit alături de stăpânul Zaharia care a deprins această artă acum 30 de ani, dar și de feciorul său Adrian, care s-a angajat să îmbine tradițiile vechi de olărit cu tendințele moderne și minimaliste. La Ciorești poți admira colecția de lucrări artizanale, procura sau comanda o creație personalizată din lut. De asemenea, Centrul dispune de un restaurant unde vizitatorii se pot delecta cu bucate tradiționale savuroase.

În drum spre Crama „Tudor” este chiar recomandat să faceți un popas la „Conacul Mierii”, o pensiune care pe lângă cazare oferă și degustări de miere naturală pentru cei mari și mici, precum și alte activități ce vă vor permite să evadați din rutina zilnică.


Pasiunea vinificatorului Tudor Aghenie, din Sadova, este moștenită de la strămoșii săi, care erau producători de vin de calitate, în cel puțin șase generații. Recent Tudor și-a combinat pasiunea pentru vinificație cu ospitalitatea, pentru a oferi o experiență de casă rurală vizitatorilor săi. Atmosfera rustică a vinăriei este însoțită de case din lemn, de-a lungul...
Pasiunea vinificatorului Tudor Aghenie, din Sadova, este moștenită de la strămoșii săi, care erau producători de vin de calitate, în cel puțin șase generații. Recent Tudor și-a combinat pasiunea pentru vinificație cu ospitalitatea, pentru a oferi o experiență de casă rurală vizitatorilor săi. Atmosfera rustică a vinăriei este însoțită de case din lemn, de-a lungul marginii pădurii, lângă podgorii. Fiecare casă are covoare tradiționale moldovenești și prosoape, precum și un cuptor pentru pregătirea sarmalelor și a plăcintelor. Crama și casele oferă un refugiu perfect pentru vizitatori.

Segmentul: Crama Mircești - Chateau Vartely (Ziua 3)

  • Lungime:aproximativ 230 km
  • Timp de parcurgere:pînă la 4 ore
  • Transport:cu mașina

Vinăria Mircești este situată în renumita regiune de vinificație Codru. Proprietarul, Arcadie Foșnea, instruit în Germania înainte de a începe cariera de vinificator, și-a urmat visul de a crea propria vinărie în satul său natal Mircești. Vinaria Mircești este singurul angajator din sat, cu 15 angajați cu normă întreagă, care se extinde la 35 în...
Vinăria Mircești este situată în renumita regiune de vinificație Codru. Proprietarul, Arcadie Foșnea, instruit în Germania înainte de a începe cariera de vinificator, și-a urmat visul de a crea propria vinărie în satul său natal Mircești. Vinaria Mircești este singurul angajator din sat, cu 15 angajați cu normă întreagă, care se extinde la 35 în sezonul de producție și intenționează să dubleze acest număr în următorii ani prin dezvoltarea facilităților turistice - restaurant cu terasă și hotel cu 8 camere.

Un punct de după vizitarea Cramei „Mircești” este „Bahmut Club” – un complex turistic situat în inima Codrilor ce oferă multiple experiențe și servicii.


Aici aveți ocazia să faceți hiking în rezervația Plaiul Fagului - un loc pe care trebuie să-l vedeți neapărat, dacă vă plac escapadele în natură. Totodată, vara aici este organizat cinema în aer liber, seri de muzică jazz și ruguri imense. Doritorii pot veni cu trenul direct de la Chișinău! De aceea, dacă veniți să...
Aici aveți ocazia să faceți hiking în rezervația Plaiul Fagului - un loc pe care trebuie să-l vedeți neapărat, dacă vă plac escapadele în natură. Totodată, vara aici este organizat cinema în aer liber, seri de muzică jazz și ruguri imense. Doritorii pot veni cu trenul direct de la Chișinău! De aceea, dacă veniți să vă cazați aici, pregătiți-vă pentru o adevărată aventură în inima Codrilor.

Pivnițele Brănești sunt amplasate într-o locație pitorească lângă Orheiul Vechi. Acestea dețin al treilea (ca lungime) beci subteran din Moldova, cu o suprafață de 75 ha și cu lungimea galeriilor de peste 70 km, adâncimea maximă fiind de 60 metri. Vinăria are un complex turistic, numit Epoca de Piatra care include: săli pentru degustări de...
Pivnițele Brănești sunt amplasate într-o locație pitorească lângă Orheiul Vechi. Acestea dețin al treilea (ca lungime) beci subteran din Moldova, cu o suprafață de 75 ha și cu lungimea galeriilor de peste 70 km, adâncimea maximă fiind de 60 metri. Vinăria are un complex turistic, numit Epoca de Piatra care include: săli pentru degustări de vinuri, o sală pentru festivități, un hotel, un wine spa și galerii subterane de vinuri. Decorul restaurantului subteran „Epoca de piatră” transmite o atmosferă rupestră, cu o combinație neordinară de piatră, lemn, fier forjat, blănuri, lumânări și bucate tradiționale.

În apropierea Pivnițelor „Brănești” se află cel mai vizitat loc din Republica Moldova – Orheiul Vechi. Un adevărat monument al naturii în proximitatea căruia se află zeci de pensiuni turistice unde puteți rămâne peste noapte, participa la ateliere de gătit, dar și la alte activități de aventura ușoară cum sunt drumețiile, observarea păsărilor, plimbările cu trăsura cu cai sau cu bicicleta sau chiar kayakingul și salturile cu parapanta.


Orheiul Vechi este o destinație culturală unică a Moldovei, care poate fi explorată în orice anotimp, oferind un peisaj natural magic pentru fotografii și vestigii ale civilizațiilor antice. Orheiul Vechi este renumit prin mănăstirile sale rupestre. În Evul Mediu răspândirea vieții monahale ortodoxe și raidurile frecvente ale tătarilor au forțat călugării să meargă adânc în...
Orheiul Vechi este o destinație culturală unică a Moldovei, care poate fi explorată în orice anotimp, oferind un peisaj natural magic pentru fotografii și vestigii ale civilizațiilor antice. Orheiul Vechi este renumit prin mănăstirile sale rupestre. În Evul Mediu răspândirea vieții monahale ortodoxe și raidurile frecvente ale tătarilor au forțat călugării să meargă adânc în stânci inaccesibile. Ei au extins peșterile existente și au creat altele noi. Unele peșteri sunt bine păstrate în zilele noastre. La Orheiul Vechi puteți vizita mănăstirea din piatră, să faceți o plimbare pe malul râului Răut sau să faceți alpinism pe stâncile din zonă. Orheiul Vechi este destinația turistică cea mai vizitată din Moldova.

Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Orhei a fost înființat în februarie 1969 și are statut de monument de istorie și arhitectură din sec. XX de semnificație națională. Unul dintre cele mai cunoscute exponate ale muzeului îl reprezintă inscripția care indică numărul basarabenilor participanţi la cea de a doua conflagrație mondială şi a celor...
Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Orhei a fost înființat în februarie 1969 și are statut de monument de istorie și arhitectură din sec. XX de semnificație națională. Unul dintre cele mai cunoscute exponate ale muzeului îl reprezintă inscripția care indică numărul basarabenilor participanţi la cea de a doua conflagrație mondială şi a celor morţi pe câmpul de lupte. De asemenea puteți vedea aici și arme care au fost folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În drum spre Chateau Vartely treceți și pe la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Orhei să descoperiți numeroase expoziții. În cadrul muzeului un loc aparte este rezervat victimelor represiunilor staliniste.


Originea numelui Vartely se regăsește în numele Orhei, cuvânt care în maghiară înseamnă “loc al cetății”, (vár + hely sau cetate + loc). Situat la doar 45 de kilometri de Chișinău, Château Vartely are o arhitectură deosebită și prezintă un adevărat deliciu peisagistic, fiind situat pe o colină de unde se deschide o priveliște amețitoare....
Originea numelui Vartely se regăsește în numele Orhei, cuvânt care în maghiară înseamnă “loc al cetății”, (vár + hely sau cetate + loc). Situat la doar 45 de kilometri de Chișinău, Château Vartely are o arhitectură deosebită și prezintă un adevărat deliciu peisagistic, fiind situat pe o colină de unde se deschide o priveliște amețitoare. Vinul aici e mereu rece și-i numai bun de servit după o zi de arșiță. Curtea amenajată cu elemente de muzeu al vinului, îmbină perfect arta arhitecturală cu cea a vinului. După un pahar de vin bun și mâncărică gustoasă, ați putea să vreți să rămâneți peste noapte la vinărie. Și bine veți face, pentru că vilele turistice au fost construite conform tradițiilor din Nordul, Centrul și Sudul Moldovei. Vă recomandăm să rămâneți aici măcar pe trei nopți, ca să descoperiți farmecul caselor moldovenești din toate regiunile țării.

Segmentul: Vinăria Cricova - Pomușoară Dulcișoară

  • Lungime:aproximativ 70 km
  • Timp de parcurgere:pînă la 1.5 ore
  • Transport:cu mașina

Vinăria Cricova este recunoscută în întreaga lume drept o producătoare remarcabilă de vinuri selecte și spumante, care au adus faimă mondială Moldovei. Subteranele de la Cricova sunt recunoscute prin lege drept un obiect al patrimoniului cultural național și sunt una dintre principalele atracții turistice ale țării, vizitate în fiecare an de peste 50 000 de...
Vinăria Cricova este recunoscută în întreaga lume drept o producătoare remarcabilă de vinuri selecte și spumante, care au adus faimă mondială Moldovei. Subteranele de la Cricova sunt recunoscute prin lege drept un obiect al patrimoniului cultural național și sunt una dintre principalele atracții turistice ale țării, vizitate în fiecare an de peste 50 000 de turiști străini. Orașul subteran poate fi vizitat în cadrul unui tur ghidat sau al unor evenimente precum Underland Wine Fest, Sparkling Party sau Must Fest.

Chateau Cojușna este situat în inima Moldovei, la numai 15 km de Chișinău. Dacă ajungeți acolo, atunci numaidecât să vizitați colecțiile lor de vinuri. Peste 175 de mii de sticle sunt păstrate în colecția subterană. Majoritatea dintre ele sunt vinuri de desert — Marsala, un soi care practic nu se mai întâlnește azi în Moldova....
Chateau Cojușna este situat în inima Moldovei, la numai 15 km de Chișinău. Dacă ajungeți acolo, atunci numaidecât să vizitați colecțiile lor de vinuri. Peste 175 de mii de sticle sunt păstrate în colecția subterană. Majoritatea dintre ele sunt vinuri de desert — Marsala, un soi care practic nu se mai întâlnește azi în Moldova. Apropo de degustări, acestea au loc într-o sală ruptă parcă din Evul Mediu, creându-le vizitatorilor impresia că au călătorit în timp. Dacă vreți să vă simțiți un adevărat cavaler din epoca medievală și să gustați un vin select, pe care doar regii îl mai beau, atunci veniți imediat la Chateau Cojușna.

Ce au în comun IT-ul, designul și vinificația? La această întrebare vă poate răspunde familia Lupașcu, unde Geo, un profesionist în domeniul IT, și soția sa Victoria, creatoarea unui brand de haine pentru femei, au reușit prin multă muncă și entuziasm să lanseze în 2017 o cramă chiar în gospodăria lor din satul Cojușna. Deși sânt...
Ce au în comun IT-ul, designul și vinificația? La această întrebare vă poate răspunde familia Lupașcu, unde Geo, un profesionist în domeniul IT, și soția sa Victoria, creatoarea unui brand de haine pentru femei, au reușit prin multă muncă și entuziasm să lanseze în 2017 o cramă chiar în gospodăria lor din satul Cojușna. Deși sânt încă mici, familia de antreprenori a reușit să renoveze beciul străvechi unde pot primi oaspeți anul împrejur. Ba chiar au și un restaurant cu bucate gândite de un bucătar cu renume. Crama Pomușoara Dulcișoară are în spate o istorie de inspirație, dar și multe planuri pentru anii ce vin.