Redescoperă Vadul-Rașcov și Socola

  • Punct de pornire: Chișinău
  • Punct final: Pensiunea Hanul lui Hanganu
  • Lungimea traseulu: aproximativ 260 km, până la 5 ore cu mașina, cu luarea în calcul punctelor de interes menționate pe traseu.

Vadul-Rașcov este un loc deosebit de frumos. Timp de secole a fost o localitate de frontieră, tot aici era un târg renumit în toată regiunea, iar pe timpuri pe aici se zice că trecea faimosul Drum al mătăsii. Până a fi construită Hidrocentrala de la Dubăsari, aici în localitate puteai traversa Nistrul fără a coborî de pe cal. Când ajungeți în Vadul-Rașcov, să lăsați niște bani în sat, Rașcov însemând buzunar de bani în limba dacică. În localitatea Vadul-Rașcov se află și satul Socola. În terasa superioară a malului înalt, în spatele satului Socola, este săpat cel mai vast, cel mai enigmatic și cel mai necercetat complex rupestru din această parte a Europei. Cercetătorii spun, că grotele ar fi de provenienţă carstică, fiind apoi transformate de mina omului în tainice refugii şi în lăcaşe de cult. Înşiruirea complexului pe patru nivele, de-a lungul a peste şapte kilometri de mal, oferă o incredibilă panoramă a giganticului complex rupestru.

De altfel, în Vadul-Rașcov s-a născut și poetul Dumitru Matcovschi, iar în localitate se află casa-muzeu dedicată lui.

Important: Pentru că o parte a traseului se află într-o regiune separatistă autoproclamată aveți nevoie de pașaport ca să traversați hotarul.

Obiectivele turistice ale traseului


Pensiunea turistică La Nistru se regăsește în localitatea Molovata Nouă, o locație deosebită, pe malul stâng al râului Nistru, zona vitivinicolă Codru. Totul a început cu anul 1970, când locația dată era cunoscută sub denumirea de tabăra de vară La Nistru. Aici se odihneau copii în timpul vacanței de vară. Istoria ia altă amploare în anul 2019, când din inițiativa proprietarilor au fost începute lucrările de construcție...
Pensiunea turistică La Nistru se regăsește în localitatea Molovata Nouă, o locație deosebită, pe malul stâng al râului Nistru, zona vitivinicolă Codru. Totul a început cu anul 1970, când locația dată era cunoscută sub denumirea de tabăra de vară La Nistru. Aici se odihneau copii în timpul vacanței de vară. Istoria ia altă amploare în anul 2019, când din inițiativa proprietarilor au fost începute lucrările de construcție a unei pensiuni agro-turistice care în prezent dispune de cazare, restaurant, terasă, foișoare și locuri de joacă pentru copii. Afacerea se mândrește și cu brutăria care asigură anul împrejur tabăra și pensiunea cu bunătăți proaspete.

Mănăstirea Înălțarea Maicii Domnului de la Japca este amplasată pe malul pitoresc al bătrânului Nistru, fiind considerată una dintre cele mai vechi lăcașe religioase din Moldova. De asemenea, mănăstirea, care există din secolul al XVII – lea a fost deschisă permanent, fiind unica care a rămas funcțională și în perioada sovietică. Cel mai impresionant din întreg ansamblul arhitectonic al mănăstirii este edificiul Bisericii Înălțarea Domnului, construit în...
Mănăstirea Înălțarea Maicii Domnului de la Japca este amplasată pe malul pitoresc al bătrânului Nistru, fiind considerată una dintre cele mai vechi lăcașe religioase din Moldova. De asemenea, mănăstirea, care există din secolul al XVII – lea a fost deschisă permanent, fiind unica care a rămas funcțională și în perioada sovietică. Cel mai impresionant din întreg ansamblul arhitectonic al mănăstirii este edificiul Bisericii Înălțarea Domnului, construit în stil eclectic, și fiind astfel, unic în țară. Nu departe de ea puteți găsi Schitul de pe Stâncă, o bisericuță rupestră foarte veche, de unde se deschide o priveliște deosebit de frumoasă spre Nistru.
  • Distanța de la Chișinău: 160 km
  • Program de lucru: Luni – Duminică, 8:00 – 16:00
  • Tipul: Mănăstire de maici

Cimitirul evreiesc de la Vadul Rașcov


Monumentul reprezentativ al comunității evreiești este cimitirul de la Vadul Rașcov. Se zice că cimitirul evreiesc de aici este cel mai mare din Republica Moldova și unul dintre cele mai mari cimitire evreiești din Europa de Sud Est. La momentul prezent, nu mai există nici o familie de evrei aici, însă istoria acelor familii și-au lăsat amprenta asupra culturii localității.
Monumentul reprezentativ al comunității evreiești este cimitirul de la Vadul Rașcov. Se zice că cimitirul evreiesc de aici este cel mai mare din Republica Moldova și unul dintre cele mai mari cimitire evreiești din Europa de Sud Est. La momentul prezent, nu mai există nici o familie de evrei aici, însă istoria acelor familii și-au lăsat amprenta asupra culturii localității.

Casa Muzeu Dumitru Matcovschi


În satul Vadul - Rașcov se regăsește casa - muzeu a poetului, dramaturgului și prozatorului Dumitru Matcovschi. Autorul a creat peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru. Casa-muzeu reprezintă arhitectura autentică istoriei noastre alături de o gospodărie care a fost mereu cunoscută drept o gospodărie bine îngrijită. Râul Nistru este chiar lângă grădina casei-muzeu, ceea ce creează o atmosferă pitorească, ca din povești.
În satul Vadul - Rașcov se regăsește casa - muzeu a poetului, dramaturgului și prozatorului Dumitru Matcovschi. Autorul a creat peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru. Casa-muzeu reprezintă arhitectura autentică istoriei noastre alături de o gospodărie care a fost mereu cunoscută drept o gospodărie bine îngrijită. Râul Nistru este chiar lângă grădina casei-muzeu, ceea ce creează o atmosferă pitorească, ca din povești.

Vă recomandăm să veniți la Hanul lui Hanganu iarna, atunci când Nistrul e înghețat și puteți să patinați pe el. Totodată, în februarie îngheață și cascada Țipova, aflată în zonă - și totul în jur seamănă cu un regat din gheață. Bojdeucile calde și focul din sobă or să vă încălzească toate simțurile. Dar dacă ajungeți aici vara, oricum n-o să vă plictisiți. Plimbările cu barca pe...
Vă recomandăm să veniți la Hanul lui Hanganu iarna, atunci când Nistrul e înghețat și puteți să patinați pe el. Totodată, în februarie îngheață și cascada Țipova, aflată în zonă - și totul în jur seamănă cu un regat din gheață. Bojdeucile calde și focul din sobă or să vă încălzească toate simțurile. Dar dacă ajungeți aici vara, oricum n-o să vă plictisiți. Plimbările cu barca pe Nistru și cu căruța, prin satele alăturate, o să vă placă la nebunie! Și sigur că, nu în ultimul rând trebuie să gustați din specialitatea culinară a casei care sunt sarmalele pitice, cât unghia.